Vineri, Spitalul Județean va deveni Spital Clinic. Flutur: „Din acest moment, unitatea medicală intră într-o nouă etapă”

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a convocat o ședință de îndată pentru vineri, 1 septembrie, la ora 9:00, pentru a schimba denumirea Spitalului Județean de Urgență Suceava în Spital Clinic.
Potrivit șefului administrației județene, prin acest demers vor putea fi atrași mai mulți medici rezidenți.
Este vorba despre aprobarea schimbării denumirii Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava în Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, în baza avizului ministrului sănătății, Alexandru Rafila. După cum se cunoaște, conducerea CJ Suceava a făcut mai multe demersuri și a primit aprobare de la Ministerul Educației și de la Ministerul Sănătății de transformare a Spitalului Județean în Spital Clinic de Urgență după ce 8 secții și un laborator din spitalul județean au fost acreditate ca fiind clinice. Este vorba de secțiile de Nefrologie, Diabetici Zaharat și de Nutriție, Reumatologie, Chirurgie și Ortopedie Pediatrică, Chirurgie Generală, Ortopedie și Traumatologie, Serviciul clinic de Medicina Legală și laboratorul clinic BK și Biologie Moleculară. Din acest moment spitalul de la Suceava intră într-o nouă etapă. Avem în vedere transformarea acestor secții în centre de excelență. Conducătorii vor fi cadre universitare, se va face cercetare științifică și practică cu studenții. Totodată va putea fi atras un număr mare de rezidenți”, a spus Gheorghe Flutur.
El a cerut spitalului să elaboreze un proiect de dotare cu vestiare pentru studenții care vin să facă practică și tot ceea ce decurge din noul statut de spital clinic județean.
„Îmi exprim speranța că va crește aria de adresabilitate a Spitalului Suceava și pentru pacienții din alte zone, dar și faptul că va crește complexitatea și diversitatea intervențiilor și serviciilor medicale și vor crește și veniturile Spitalului. CJ Suceava, alături de conducerea spitalului, are în vedere continuarea investițiilor la Spitalul de Oncologie, Spitalul de Copii, dar și proiecte pe fonduri europene, cum ar fi anveloparea spitalului nou, dotarea cu panouri fotovoltaice, punerea în siguranță a pacienților prin investiție în prevenirea nosocomialelor, ducerea în siguranță a fluidelor medicale la capul pacientului, dotarea cu senzori de ultimă generație pentru semnalizarea și alarmarea la incendiu și gaze, dotarea unei secții ATI de ultimă generație pentru nou născuți. De asemenea suntem în strânsă legătură cu Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava (USV) pentru demararea construcției Facultății de Medicină și Științe Biologice, unde noi am pus la dispoziție terenul din curtea spitalului nou”, a conchis Flutur.