Anual, în prima duminică din luna octombrie, Festivalul „Drumul Lemnului” și „Târgul Lăptarilor” celebrează și promovează vechile ocupații ale câmpulungenilor. Astfel, chiar pe 1 octombrie, Complexul BTT din municipiul Câmpulung Moldovenesc a găzduit cele două evenimente devenite tradiție, care au reunit sute de oameni.
La deschiderea oficială au luat parte primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, senatorul PNL de Suceava Daniel Cadariu, senatorul PSD de Suceava Ioan Stan, deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor, subprefectul Cristian Șologon, precum și primari din zonă. Aceștia au vizitat standurile și au stat de vorbă cu toți expozanții: fermieri, producători locali și meșteri populari.
De asemenea, și vizitatorii au fost invitați să treacă pe la tarabele meșterilor populari, la cele cu produse și mâncăruri tradiționale preparate pe loc, în fața lor, la standurile firmelor care produc și comercializează utilaje destinate prelucrării laptelui şi lucrărilor agricole cu specific montan.
La târg au fost, de altfel, standuri cu produse lactate, avicole, pomicole, ale marilor şi micilor procesatori, utilaje de prelucrare a lemnului, precum și o expoziție de animale – bovine, cai, oi, păsări și animale mici.
Pe parcursul manifestărilor cei prezenți s-au putut bucura de spectacole susținute de ansambluri folclorice, Trompetele de argint de la Clubul Copiilor Câmpulung Moldovenesc, Piatra Șoimului, Plaiurile Pojorâtei, Flori de Bucovina – Sadova, Brăduțul – Frumosu, Floare de Colț – Câmpulung Moldovenesc, Cetina – Vama, Cununa Bucovinei – Câmpulung Moldovenesc, Cătălin Maximiuc, Liliana Coca, Geta Zbranca, Dayana Ivașcu, Nicoleta Hafiuc, Iustina Horga, Cornelia Ștefan, Mădălina Lupu Popii, Petronela Butnariu, Daria Maftean, Elisa Dominte, Diana Aioanei, Alexandra Haucă și Sebastian Popa.