Casa Corpului Didactic „George Tofan” Suceava a deschis, pe 4 noiembrie 2025, seria evenimentelor dedicate Zilelor instituției, printr-o conferință internațională desfășurată la Liceul Teoretic Filadelfia din Suceava. Tema aleasă, „Profesorul în dinamica timpului. De la permanența valorilor la flexibilitatea adaptării”, a reunit voci importante din mediul academic și educațional, din țară și din străinătate.
Evenimentul, organizat de Casa Corpului Didactic „George Tofan” Suceava, prin directorul prof. Traian Pușcă, în parteneriat cu Universitățile „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca și „Ștefan cel Mare” Suceava, a adus în prim-plan teme actuale privind rolul profesorului în societatea contemporană: „Profesorul – vectorul formării și influențelor pozitive”, „Profesorul, promotor al educației emoționale”, „Provocările profesiei didactice în secolul XXI” și „Strategii emergente pentru profesorul viitorului: de la predarea deliberată la învățarea adaptivă”.
La manifestare au participat reprezentanți ai unităților de învățământ partenere din Republica Moldova și Ucraina, dar și vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Nicolae Robu, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Suceava, precum și numeroși directori, inspectori și profesori din întreg județul. De asemenea, anul acesta, la eveniment au luat parte și conf. univ. dr. habil. Ion Albulescu de la Universitatea Babeș – Bolyai Cluj Napoca, conf. univ. dr. Adina Aurora Colomeischi de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, conf. univ. dr. habil Cristian Stan de la Universitatea Babeș – Bolyai Cluj Napoca și conf. univ. dr. habil. Horațiu Catalano de la Universitatea Babeș – Bolyai Cluj Napoca.
În deschiderea Zilelor Casei Corpului Didactic „George Tofan” Suceava, directorul prof. Traian Pușcă a vorbit despre importanța cadrelor didactice în formarea noilor generații, dar și despre cel care a fost învățătorul și publicistul bucovinean George Tofan, personalitate care a dat numele instituției pe care o reprezintă.
„Casa Corpului Didactic poartă numele învățătorului și omului de cultură George Tofan, născut la 5 noiembrie 1880, la Bilca. Prin tot ceea ce facem, dorim să-i cinstim memoria și să-i ducem mai departe idealurile. Construim o comunitate puternică a profesioniștilor din educație, deschisă spre colaborare, formare continuă, creativitate și inovație didactică”, a declarat prof. Traian-Alin Pușcă, directorul Casei Corpului Didactic „George Tofan” Suceava.

Ulterior, trei elevi de la Școala Gimnazială Vatra Moldoviței, membri ai Ansamblului Folcloric „Gura Izvorului”, coordonați de prof. Ilaria Pușcă, le-au urat „Bun venit” dascălilor și, în sceneta lor, au adus în prim-plan menirea cadrelor didactice, dar și teme mai actuale, cum sunt importanța profesorilor de la catedră, în detrimentul inteligenței artificiale și situația actuală a profesorilor, în contextul ultimelor măsuri de austeritate luate de Guvern. Trebuie precizat că, la finalul reprezentației lor, cei trei eleivi au fost aplaudați la scenă deschisă de toți cei prezenți.

Și vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, prof. Nicolae Robu, i-a felicitat pe elevii de la Vatra Moldoviței pentru modul în care au expus situația învățământului românesc. De asemenea, Nicolae Robu le-a mulțumit cadrelor didactice pentru ceea ce fac pentru învățământul sucevean și le-a urat putere de muncă și sănătate.

Lucrările conferinței au continuat cu intervențiile invitaților de la universitățile partenere, care au analizat evoluția profesiei didactice și nevoia de adaptare la noile cerințe educaționale.
Programul Zilelor CCD continuă cu două zile de activități dedicate reflecției și schimbului de idei între oameni de cultură și specialiști în educație. Vor avea loc grupuri de lucru pe teme de actualitate și va fi lansat volumul omagial al revistei „Școala Bucovineană”, intitulat „Profesorul de azi, promotorul formării în școala secolului XXI”. Lucrarea reunește 115 articole structurate în șase capitole, care valorifică experiențele și viziunea cadrelor didactice bucovinene asupra educației moderne.
Evenimentele incluse în programul Zilelor CCD „George Tofan” confirmă rolul esențial al instituției în susținerea formării cadrelor didactice și în promovarea valorilor educaționale autentice în Bucovina.


