După doi ani de pauză, orașul Broșteni a îmbrăcat straie de sărbătoare, iar oamenii au petrecut două zile memorabile în compania artiștilor invitați. Alături de primarul Alexandru Hurjui au fost parlamentarii Mirela Adomnicăi și George Șoldan, consilierul județean Cătălin Fediuc, subprefecții județului Suceava Florin Sinescu și Cristian Șologon, vicepreședintele Consiliului Județean Neamț, Mădălina Ciubotaru, primarii Andrei Mazăre de la Dorna Arini și Dorin Rusu de la Crucea, precum și fostul consilier județean Gigă Apetri.
„Administrația nu este întotdeauna cum ne-o dorim noi sau poate cum se vede din interior, dar cu multă voință, cu suflet, cu speranță și credință, sprijiniți întotdeauna de comunitatea locală, de Consiliul Local, de autoritățile județene și centrale de la București, sper să aducem localitatea noastră exact acolo unde îi este locul și să aducem Broșteni-ul nostru unde merită. Petrecere frumoasă, mulțumim încă o dată pentru prezență și cuvintele frumoase și «La mulți ani», sărbătorim ziua localității. Să ne auzim cu bine, Doamne ajută”, a transmis primarul Alexandru Hurjui.
Organizate de Primăria și Consiliul Local, Zilele Orașului Broșteni au adunat laolaltă, în zona centrală a localității, oameni dornici să petreacă și artiști ce, prin repertoriul lor, au creat o atmosferă de neuitat.
Primarul Alexandru Hurjui a pregătit pentru cetățenii pe care îi reprezintă un program diversificat, pentru toate gusturile. Astfel, în prima zi, adică sâmbătă, 24 septembrie, a avut loc o proiecție de film de care s-au bucurat cetățenii celui mai mare oraș din țară, iar duminică, 25 septembrie, toată suflarea s-a adunat în centru pentru a lua parte la spectacolele de muzică populară și ușoară, dar și de stand-up comedy.
Și cum toate sunt după sufletul omului, ziua de duminică a fost una plăcută și călduroasă, ce a permis ca oamenii să petreacă până noaptea târziu.
Pe scena de la Broșteni au urcat Asociația Culturală „Muntenii Broștenilor” și Giulia Macarie, Alice Ungureanu, Mădălina Borșan, Surorile Tănase, Daria Ilișescu, Raluca Antoche, Gabriela Teișanu, Alexandru Brădățan, Familia Dorneanu, Andrei Balan, Felicia Oblescniuc, Hari Gromoșteanu, Laura Haidău, saxofonistul Florin Bizom, Dana Dăncilă, Oana Tomoioagă și DYA.
Evenimentul a fost prezentat de către jurnalista Raluca Bercea.