Spitalul Clinic Județean Suceava a marcat luni, 7 aprilie, Ziua Mondială a Sănătății printr-un amplu eveniment cultural artistic. La eveniment au fost prezenți atât medici din cadrul unității spitalicești, cât și invitați speciali, printre care vicepreședintele CJ Suceava, Nicolae Robu, rectorul USV, Mihai Dimian, dr. Laura Coca, președinta Colegiului Medicilor Suceava, și Daniela Odeh, directoarea DSP Suceava. De asemenea, prin videoconferință, a fost alături și decanul FMSB din cadrul Universității „Ștefan cel Mare”, prof. univ. dr. Mihai Covasă. Din prezidiu au făcut parte dr. Ionuț Jurchiș Irimie, managerul SCJU Suceava, dr. Paul Turcoman, directorul medical al SCJU, și dr. Andrei Cristof, președintele Consiliului de Administrație al SCJU Suceava, evenimentul fiind moderat de medicul Mihai Ardeleanu.
„Astăzi, la ceas aniversar, când de peste 75 de ani se sărbătorește Ziua Mondială Sănătății, țin să mulțumesc personalului medical de la Spetacolul Județean Suceava, doamnelor și domnilor doctori, doamnelor asistente, infirmiere și tuturor celor din sistemul de sănătate, indiferent că sunt de la Spitalul Județean Suceava, sau de la spitalele municipale din județ sau la cabinetele medicale individuale. De asemenea, un cuvânt de mulțumire se adresează și personalului medical care nu mai este astăzi activ”, a transmis vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Nicolae Robu.
Rectorul USV, Mihai Dimian, a transmis că, din când în când, e bine să o adresăm cuvinte de mulțumire medicilor, cei care, zi de zi, sunt la datorie.
„Dacă ne uităm la numărul de medici, la numărul de asistenți pe care îl avem, chiar medici de familie, constatăm probleme peste tot, nu probleme în privința oamenilor, ci a numărului lor. Așa că, vă mulțumesc că ați ales să profesați în Suceava și cred că împreună putem dezvolta, putem rezolva problemele și putem transforma Spitalul Județean în spital clinic universitar. Îmi aduc aminte de primele demersuri făcute în urmă cu mai bine de 12 ani. Era manager domnul Rîmbu, astăzi primar. Și colaborarea a început, în primul rând, cu programe de asistență medicală generală, cu programe de balneofiziterapie și recuperare, nutriție și dietetică, dar iată că din această toamnă există și acest nou program de medicină în cadrul unei facultăți de medicină și științe biologice. Și mulțumesc conducerii anterioare pentru parteneriatul strâns, domnului dr. Calancea și domnului conferențiar doctor Siriopol, dar și după primele zile de mandat, domnului manager Jurchș și domnului director medical Turcoman, pentru inițiativele dumnealor, deja unele dintre ele puse în aplicare. Așteptăm împreună să dezvoltăm Spitalul Județean, Facultatea de Medicină și, în general, Comunitatea Medicală din județul Suceava și județelele limitrofe pentru a face față acestei crize în sistemul medical. Vă urez la mulți ani, multă sănătate dumneavoastră și nouă!”, a transmis rectorul Mihai Dimian.
Directoarea DSP Suceava, Daniela Odeh, a făcut un „cadou” conducerii SCJU Suceava, de Ziua Mondială a Sănătății, și anume, avizul DSP pentru noua Secție de Oncologie din cadrul unității spitalicești.
„Colectivul Direcției de Sănătate Publică Suceava vă transmite toată aprecierea și întreaga prețuire pentru întreg colectivul medical de la Spitalul Clinic de Urgență Suceava, care, cu devotament are grijă de sănătatea noastră în fiecare zi.
O comunitate sănătoasă se obține prin investiții în sănătate, în oameni, în tehnologie medicală și bineînțeles prin respect și încredere în sistemul medical.Doresc să marquez această zi și prin autorizarea secției de oncologie a SCJU Suceava, care este foarte importantă
pentru societatea noastră. Pacienții oncologici din județ vor avea parte de cele mai bune tratamente medicale.Felicit întreaga echipă medicală, conducerea unității sanitare, precum și autoritățile publice locale, fără de carea acest demers nu ar fi fost posibil. La mulți ani”, a spus Daniela Odeh.
La rândul său, dr. Laura Coca, președinta Colegiului Medicilor Suceava a transmis că binele acestei societăți depinde de sănătatea noastră.
„Medicul trebuie să fie susținut de comunitate și în acest sens știm cu toții că implicarea tuturor factorilor decizionali,
implicarea instituțiilor, autorităților și până la urmă fiecare dintre noi trebuie să contribuie la starea de bine a sănătății. Până la urmă, starea de sănătate a unei societăți nu este responsabilitatea numai a sistemului medical, ci este responsabilitatea întregii societăți. Mulțumim întregului corp medical din Spitalul Județean Suceava și nu numai. La mulți ani”, a spus dr. Laura Coca.
Managerul Spitalului Clinic Județean Suceava, dr. Ionuț Jurchiș Irimie, a precizat că sănătatea este un drept universal. De asemenea, el a spus că și oamenii care prin răbdare, profesionalism și implicare participă zi de zi la consolidarea și menținerea acestui drept.
„Este o zi în care conștientizăm, poate mai mult ca niciodată, cât de importantă este colaborarea între autorități, mediul academic-universitar, specialiști din sănătate, care au ca țel comun binele oamenilor, binele pacienților noștri.
Vreau să vă mulțumesc pentru prezență, dar mai ales pentru implicarea în toate acțiunile noastre în care încercăm să consolidăm și să avem un sistem de sănătate durabil, eficient, centrat pe nevoile pacienților noștri.
La mulți ani tuturor celor care lucrează pentru sănătate. Vă mulțumesc!”, a transmis managerul SCJU Suceava, dr. Ionuț Jurchiș Irimie.
La rândul său, medicul Paul Turcoman, directorul medical al SCJU Suceava, a transmis un mesaj de mulțumire către toți colegii săi cu care face echipă.
„Observ că în ultima vreme există un soi de crater care se creează între medici și pacienți și spun asta cu durere în suflet. Aș dori să menționez că în spatele a ceea ce spunea profesorul Hațeganu, medicina este știință și conștiință, pentru toți cei implicați în sistemul de sănătate. Știința și conștiința înseamnă muncă, înseamnă nopți netormite, înseamnă suferință, înseamnă renunțare, înseamnă dăruire, înseamnă program depășit. Suntem o mână de oameni care încercăm să susținem un sistem de sănătate, uneori chiar șchiopătând sistemul acesta de sănătate și vin cu un apel pentru cei care ne ascultă să încerce să facă echipă cu toți cei care lucrează în acest domeniu. Aș dori să fim înțeleși ca oameni care avem emoții,
care avem nevoi, care dorim să sărim în groapă pentru pacienții noștri, dar care de multe ori nu reușim și, dincolo de toate, e nevoie să fim înțeleși. Vă mulțumesc pentru prezența dumneavoastră aici, vă mulțumesc pentru implicare, vă mulțumesc pentru tot ceea ce faceți pentru noi și aș dori să facem echipă în continuare, aș dori să ne bucurăm că facem parte din această familie medicală”, a spus dr. Paul Turcoman.
După deschiderea oficială a evenimentului, a fost vernisată expoziția de grafică „Salvatorii suceveni” – Artă dedicată eroilor din sănătate, cu lucrări semnate de artiștii Sorin Ursan Delaclit și Ovidiu Ambrozie Bortă – BOA.
De asemenea, a fost lansat albumul „Salvatorii suceveni”, curator Dan Acibotăriță, cu participarea unor invitați speciali din domeniul cultural, iar în completare Taraful de la Măriuți și tenorul Sorin Ursan Delaclit au susținut un moment muzical.
În fiecare an, pe data de 7 aprilie este celebrată ZIUA MONDIALĂ A SĂNĂTĂŢII, ocazie cu care fiecare individ, sau comunitate își îndreaptă atenția către beneficiile unei mai bune stări de sănătate.