Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc își va deschide porțile marți, 24 noiembrie 2026, pentru elevii de gimnaziu interesați să urmeze o carieră militară. Evenimentul, organizat cu prilejul aniversării instituției de învățământ, le va oferi vizitatorilor posibilitatea de a descoperi condițiile de studiu, activitățile practice și cerințele de admitere.
Activitățile vor începe la ora 10:00 și se vor desfășura până la ora 14:00, la sediul colegiului. Organizatorii au pregătit un program care îmbină prezentarea ofertei educaționale cu demonstrații și exerciții la care vor putea participa cei interesați.
Printre atracțiile evenimentului se numără atelierele de robotică și de drone, unde vizitatorii vor putea descoperi o parte dintre activitățile practice desfășurate în cadrul instituției.
De asemenea, participanții vor putea asista la demonstrații privind acordarea primului ajutor și vor avea ocazia să exerseze traseul utilitar-aplicativ, una dintre probele obligatorii pentru admiterea în colegiile naționale militare.
Programul include și o activitate de tragere la țintă cu pistoale de tip airsoft, precum și vizitarea spațiilor instituției.
Reprezentanții colegiului vor prezenta oferta educațională și particularitățile învățământului militar, astfel încât elevii și părinții să poată afla ce presupune pregătirea într-o asemenea instituție și care sunt oportunitățile de carieră după absolvire.
Primirea invitaților este programată între orele 10:00 și 12:00, iar vizitarea colegiului și activitățile demonstrative se vor desfășura până la ora 14:00.
Evenimentul se adresează elevilor de gimnaziu, părinților, cadrelor didactice și reprezentanților mass-media.
Pentru participare, organizatorii solicită completarea unui formular de înscriere, disponibil la adresa https://forms.gle/SQbB6PBqzdcntbtw5.
Înscrierea poate fi realizată și pentru grupuri. Astfel, profesorii care doresc să participe împreună cu elevii lor pot completa un singur formular pentru mai multe persoane, fără să fie necesară înregistrarea individuală a fiecărui participant.
Prin organizarea Zilei Porților Deschise, Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc își propune să le ofere viitorilor candidați ocazia de a cunoaște direct mediul educațional militar și de a obține informații utile înainte de alegerea liceului.



