37 de kilograme de canabis din Spania, trimise prin curier în România. Drogurile erau ascunse în trolere

Un bărbat din Timișoara riscă ani grei de închisoare, după ce a încercat o afacere cu iz penal. Individul a cumpărat 37 de kilograme de droguri din Spania, pe care le-a expediat, ulterior, spre România în trolere, prin intermediul unei firme de curierat. A fost prins, în flagrant, exact în momentul în care ridica de la destinație două dintre bagajele ticsite cu droguri.

Bărbatul a crezut că va păcăli vigilența autorităților și că va face bani frumoși din drogurile cumpărate din Spania. A ascuns canabisul în mai multe trolere, iar mai apoi le-a trimis spre țară prin curier, potrivit digi24.

Miercuri, 08.03.2023, bărbatul a fost prins de oamenii legii exat în timp ce ridica, din municipiul Timișoara, două dintre vslizele expediate din Spania, în care se aflau drogurile de risc. În urma audierilor, individul a fost reținut 24 de ore.

La data de 08.03.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui inculpat, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de introducere în ţară de droguri de risc și trafic de droguri de risc.

În cauză s-a reținut că, inculpatul s-a deplasat în Spania de unde a achiziționat cantitatea de aproximativ 37 de kilograme de canabis, pe care a ambalat-o și expediat-o prin intermediul unei firme de curierat către România. La data de 08.03.2023, acesta a fost prins în flagrant de către organele de urmărire penală în timp ce ridica, din municipiul Timișoara, două dintre coletele expediate din Spania, în care se aflau disimulate drogurile de risc, se arată în comunicatul DIICOT.

Bărbatul este cercetat acum pentru săvârșirea infracțiunilor de introducere în ţară de droguri de risc și trafic de droguri de risc. El urmează să fie prezentat Tribunalului Timiș, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, scrie psnews.ro.