500 de bărbați din județul Suceava, bătuți de partenere, anul trecut

Violența în familie este un fenomen care, din păcate, afectează în mare măsură România. Deși este adevărat că în majoritatea covârșitoare a cazurilor victimele sunt femei, există și cazuri în care bărbații sunt cei care sunt abuzați, iar acest lucru nu ar trebui nici el ignorat, cum, de altfel, nu ar trebui ignorat niciun caz de violență.

Doar în județul Suceava, în 2022, au fost sesizate 1.929 de cazuri de violență în familie. Este important de precizat că este vorba despre cazuri care au fost sesizate autorităților, cel mai probabil numărul total fiind mai mare, dat fiind că nu toate victimele merg la Poliție pentru a semnala prin ce trec. Dintre acestea, 499 au fost cazuri de violență împotriva bărbaților.

Din totalul cazurilor de violență domestică raportate în județ anul trecut, 1.152 au fost înregistrate în mediul rural, 777 având loc în mediul urban.

De asemenea, cele mai multe fapte, 1.369, s-au petrecut la domiciliu și 560 în spațiul public și s-au emis 265 de ordine provizorii de protecție.

Ultimele două cazuri de violență în familie s-au consemnat vineri. O femeie de 38 de ani, din Vicovu de Sus, a sunat la 112 și a reclamat că soțul ei, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a lovit-o. Deși femeia nu a făcut penală împotriva soțului ei pentru săvârșirea vreunei infracțiuni, polițiștii au întocmit formularul de evaluare a riscului, iar prin prisma răspunsurilor oferite s-a ajuns la concluzia că există risc iminent asupra vieții, sănătății și integrității corporale. În aceste condiții, a fost emis ordin de protecție împotriva bărbatului pentru o perioadă de 5 zile. În acest interval, soțul nu are voie să se apropie la distanță mai mică de 100 de metri față de femeie și copiii acestora. Mai mult, pentru că era agresiv, bărbatul a fost imobilizat de către polițiști și apoi tranportat la Secția de Psihiatrie din cadrul Spitalului Municipal Rădăuți.

Autoritățile din județ informează că victimele violenței domestice au la dispoziție unele pârghii pentru a scăpa de calvarul prin care trec, indiferent dacă sunt bărbați sau femei.

„În cadrul intervențiilor, polițiștii pot lua măsuri pentru separarea victimei de agresor și pot realiza orice alte demersuri necesare eliminării riscurilor imediate. Ei observă și adresează întrebări cu privire la starea fizică a persoanelor implicate și, dacă se impune, solicită intervenția echipelor medicale. Informează atât victima, cât și agresorul, cu privire la drepturile și obligațiile lor și măsurile ce vor fi dispuse în urma evaluării situației de fapt. Cu ocazia intervenţiei, în vederea stabilirii existenţei unui risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea persoanelor să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică, poliţiştii evaluează situaţia de fapt pe baza formularului de evaluare a riscului ce cuprinde 21 de întrebări.

Pe baza răspunsurilor, se stabilește dacă există realmente riscul ca viaţa sau integritatea fizică a victimei să fie pusă în pericol. Față de agresor, polițistul, prin ordinul de protecție provizoriu, poate dispune și alte obligații sau interdicții, și anume: păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de membrii familiei acesteia, față de resedință, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate sau, dacă este cazul, predarea către poliție a armelor deținute de acesta”, au menționat reprezentanții IPJ Suceava.