67 de sancțiuni contravenționale, aplicate de inspectorii SGA Suceava agenților economici care nu au respectat legislația în domeniul apelor

În anul 2023, prin compartimentele de specialitate, S.G.A. Suceava a verificat şi monitorizat activitatea folosinţelor consumatoare de apă de pe raza judeţului Suceava.

Toți agenții economici care nu respectă legislația în domeniul apelor și prin ale căror activități încalcă prevederile legale din domeniu afectează semnificativ mediul și contribuie la deteriorarea corpurilor de apă de suprafață și subterane, din punct de vedere cantitativ și calitativ. Mai mult, prin activitățile necorespunzătoare de exploatare a agregatelor minerale, pot provoca fenomene erozionale la poduri, dar și la infrastructură de apărare împotriva inundațiilor punând astfel în pericol locuitorii din zonă și pe cei din aval.

Directorul SGA Suceava, Daniel Drăgoi, a declarat că, pentru a se asigura că folosinţele de apă funcţionează în condiţii legale, inspectorii din cadrul Compartimentului Inspecţia Teritorială a Apelor, efectuează pe tot parcursul anului controale planificate, tematice, inopinate, precum şi controale privind stadiul realizării măsurilor impuse prin verificările anterioare.

Abaterile constatate de inspectorii SGA Suceava sau sesizate de cetăţeni, în anul 2023, au fost sancţionate conform prevederilor Legii Apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, au fost aplicate 67 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 1.297.500 lei şi înaintate organelor abilitate un număr de 6 sesizări penale.

Ca urmare a monitorizării calitative şi cantitative a resurselor de apă, la data prezentei, au fost constatate depăşiri ale concentraţiei de poluanţi din apele uzate epurate evacuate în receptori naturali, fata de limitele reglementate, fiind întocmite un număr de 660 procese verbale totalizând suma de 1.364.852,57 lei.

Pentru utilizarea/ exploatarea cantităţilor de apă şi agregate minerale peste volumele contractate, s-au întocmit 21 de procese verbale pentru apă, în valoare totală de 37.106,37 lei şi 8 procese verbale pentru agregate minerale, cumulând valoarea de 508.636,44 lei.

Personalul de specialitate în gospodărirea apelor din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava continuă și în acest an monitorizarea și controalele la agenții economici conform Planului de activitate, a competențelor și obligațiilor ce le revin.