Primarul Ion Lungu: „Se lucrează bine la Sala Polivalentă. Ministrul Dezvoltării m-a asigurat că este prevăzută finanțarea necesară pentru acest obiectiv de investiții”

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a anunțat că se lucrează bine la Sala Polivalentă din municipiul Suceava. Potrivit edilului, marți, 23 ianuarie, s-au turnat stâlpi și pereți la demisol.

„La întâlnirea pe care am avut-o la Iasi cu domnul ministru al Dezvoltarii, Adrian Veștea, el m-a asigurat că este prevăzută finanțarea necesară la Sala Polivalentă de 5.000 de locuri de la Suceava, în bugetul din acest an de la Compania Națională de Investiții”, a transmis primarul Ion Lungu.