Șantierul pentru reconstrucția podului situat la intersecția drumurilor naționale DN 2E și DN 2H, nod rutier strategic pe direcția Vicovu de Sus – Bilca – Vicovu de Jos, intră într-o fază decisivă. Constructorul a început deja montarea grinzilor din beton, iar elementele prefabricate pentru partea superioară a suprastructurii sunt pregătite pe teren, dând asigurări că lucrările se vor încadra în graficul stabilit prin contract.
Aflându-se într-o vizită de lucru în teren, primarul orașului Vicovu de Sus, Vasile Iliuț, a adus în discuție importanța strategică a acestei investiții. Potrivit acestuia, lucrările au generat un disconfort semnificativ pentru locuitori și pentru șoferii care tranzitează zona, însă intervenția era necesară, având în vedere starea avansată de degradare a podului.
„Lucrările avansează, a început montarea grinzilor, iar elementele prefabricate necesare pentru partea superioară a podului sunt deja pregătite. În aceste condiții, constructorul are toate șansele să se încadreze în termenul prevăzut în contract. Înțelegem și suntem conștienți cu toții că lucrările au creat un disconfort destul de mare pentru cetățeni și pentru participanții la trafic. Vă mulțumim pentru răbdare și înțelegere!”, a transmis primarul orașului Vicovu de Sus, Vasile Iliuț.
Edilul a explicat că starea avansată de degradare a vechilor structuri a impus intervenții urgente și de amploare. Pe lângă podul de pe DN 2E – DN 2H, administrația locală pregătește redeschiderea traficului pe un alt obiectiv important: podul din cartierul Laura, situat pe strada Daciei, care va fi dat în folosință în perioada imediat următoare.



