A adormit la volan și s-a izbit cu mașina într-un stâlp de electricitate

Un accident rutier provocat, cel mai probabil, de oboseală s-a produs vineri dimineață, pe DN 17, în comuna Vama. O femeie de 34 de ani a pierdut controlul mașinii după ce ar fi adormit la volan și a intrat într-un stâlp de susținere a rețelei electrice.

Accidentul a avut loc în jurul orei 04:15. Femeia conducea un autoturism Fiat, înmatriculat în Italia, din direcția Vama către Vatra Dornei. În autoturism se afla și o fată de 16 ani.

Potrivit polițiștilor, pe fondul oboselii acumulate, conducătoarea auto ar fi adormit la volan. Mașina a ieșit de pe traiectoria de deplasare și a intrat în coliziune cu un stâlp de susținere a rețelei electrice aflat pe marginea drumului.

La locul accidentului au ajuns echipaje de descarcerare, ambulanță și poliție. Inițial, atât șoferița, cât și pasagera au refuzat transportul la spital. Polițiștii Secției 14 Poliție Rurală Vama au soluționat inițial evenimentul prin sancționarea contravențională a conducătoarei auto.

Situația s-a schimbat câteva ore mai târziu. În jurul orei 08:00, cele două femei s-au prezentat la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, acuzând dureri apărute după producerea accidentului.

Medicii au stabilit că atât șoferița, cât și pasagera erau policontuzionate în urma accidentului și prezentau excoriații la nivelul membrelor. Niciuna dintre cele două nu a avut nevoie de internare.

Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută de art. 196 alin. (2), (3) și (4) din Codul Penal. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Fotografia are caracter ilustrativ și a fost generată cu AI.