O acțiune desfășurată vineri dimineață de polițiștii suceveni pentru combaterea contrabandei cu țigări s-a încheiat cu confiscarea a peste 42.000 de țigarete și reținerea unui bărbat din Dornești.
Acțiunea a avut loc în dimineața zilei de 21 august 2026, în jurul orei 05:50. Polițiștii din cadrul Biroului Combaterea Fraudelor Vamale, SICE Suceava, împreună cu un echipaj al Secției de Poliție Rurală 9 Șcheia, au oprit pentru control un autoturism VW Caddy care circula pe ruta Sfântu Ilie către VOP2.
La volan se afla un bărbat din comuna Dornești, iar pe scaunul din dreapta se afla un alt localnic.
Șoferul s-a conformat inițial indicațiilor polițiștilor și a prezentat documentele pentru control. La un moment dat, acesta ar fi accelerat și ar fi încercat să se îndepărteze cu mașina, pornind spre comuna Moara.
Polițiștii au intervenit rapid și au reușit să blocheze autoturismul în trafic.
42.400 de țigarete, găsite în compartimentul de marfă
În urma verificării autovehiculului, polițiștii au descoperit în compartimentul de marfă 42.400 de țigarete fără timbru fiscal.
Din totalul capturii, 32.400 de țigarete erau marca Ashima, iar alte 10.000 erau marca Kent. Cantitatea reprezintă 2.120 de pachete.
În timpul cercetării autoturismului, tehnicianul criminalist a ridicat mai multe amprente papilare. Polițiștii au mai ridicat șase telefoane mobile și două stații de emisie-recepție.
Autoturismul VW Caddy, evaluat la aproximativ 20.000 de lei, a fost indisponibilizat și transportat în parcul auto al IPJ Suceava.
Percheziții în Dornești și Salcea
Ancheta a continuat cu verificări la domiciliile persoanelor implicate. Polițiștii au obținut și pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară în comuna Dornești și în orașul Salcea.
La acțiune au participat și jandarmi din cadrul IJJ Suceava, precum și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
În urma perchezițiilor, anchetatorii au găsit alte cantități de țigarete provenite din afara spațiului comunitar, precum și alcool pentru care nu erau aplicate timbre fiscale.
Potrivit estimărilor, prejudiciul cauzat bugetului de stat depășește 155.000 de lei.
Șoferul autoturismului a fost audiat și reținut pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava și urmează să fie prezentat procurorului, cu propunere de dispunere a controlului judiciar.
Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și a tuturor persoanelor implicate.


