A fost aprobat bugetul municipiului Suceava. Ion Lungu: „Ne confruntăm cu un an foarte greu pentru că avem 20 de proiecte care trebuie cofinanțate”

Joi, 8 februarie, consilierii locali suceveni s-au întrunit în ședință extraordinară pentru a supune votului bugetul municipiului Suceava aferent anului 2024. Potrivit proiectului inițiat de către primarul Ion Lungu, anul acesta se va lucra la peste 70 de proiecte de mare interes public.

„Fără îndoială, este un buget al dezvoltării. Valoarea totală generală este de 1.107 miliarde de lei, din care 37% este destinat cheltuielilor de funcționare (383,4 milioane de lei) și 62,77% pentru dezvoltare, respectiv 646,3 milioane de lei. Este cel mai mare buget la dezvoltare pe care l-a avut Suceava vreodată”, a spus primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.

Edilul a precizat că cea mai mare sumă, respectiv 35 de milioane de euro, este destinată investițiilor în unitățile școlare din municipiu, pe locul al doilea situându-se infrastructura rutieră, cu 25 de milioane de euro. De altfel, suma de 4 milioane de euro este destinată subvențiilor pentru transportul public local, de care beneficiază cea mai mare parte a călătorilor, respectiv elevii, studenții și pensionarii.

Pentru acest an sunt prevăzute nu mai puțin de 70 de investiții, printre care proiectele de amenajare a zonelor de agrement Parc Șipote și Pădure Zamca, reabilitarea Curții Domnești, aprobarea proiectului Parc Fotovoltaic, construire de creșe în Burdujeni-Sat și în cartierul Tătărași, construire de grădiniței noi în cartierul Obcini și  la Școala Gimnazială nr. 1 și finalizarea grădiniței Ițcani.

„Ne confruntăm cu un an foarte greu pentru că avem 20 de proiecte care trebuie cofinanțate cu suma de 68,7 milioane de lei, adică în jur de 17 milioane de euro. Este vorba în special de proiectele finanțate prin PNRR. E o mare provocare de aceea am limitat drastic cheltuielile de funcționare”, a mai spus Ion Lungu.

 

Lista priorităților primarului Ion Lungu din acest an:

 

  • Proiect transport metropolitan;
  • Semnarea Contractului ”Climatic City – 100 de orașe europene”;
  • Proiect amenajare Parc Șipote;
  • Proiect amenajare Pădure Zamca;
  • Reabilitarea Curții Domnești;
  • Aprobarea proiectului Parc Fotovoltaic;
  • Construirea Creșei în Burdujeni-sat;
  • Construirea Creșei în cartierul Tătărași;
  • Implementarea Proiectului ”Modelare Urbană”;
  • Închiderea Gropii Ecologice de la Ipotești:
  • Finalizarea clădirii pentru învățământ gimnazial de la CN ”P. Rareș”;
  • Construirea Grădiniței noi în cartierul Obcini;
  • Construirea Grădiniței noi de la Școala Gimnazială nr. 1;
  • Finalizarea Grădiniței Ițcani;
  • Finalizarea proiectului ”Digitalizarea școlilor” PNNR Educațional;
  • Proiect Creare noi suprafețe de păduri – zona Teodoreni;
  • Finalizarea proiectului Eficiență energetică la Școala Gimnazială nr. 9;
  • Finalizarea proiect Eficiență energetică la Școala Gimnazială nr.7 Ițcani;
  • Finalizarea proiect Eficiență Energetică la Școala Gimnazială nr. 3;
  • Finalizarea proiect Eficiență Energetică la C.N. ”M. Eminescu”;
  • Mansardarea Școlii Gimnaziale nr. 8;
  • Finalizarea Proiectului Eficiență Energetică clădire internat la C.N. ”P. Rareș”;
  • Finalizarea proiectului Eficiență Energetică la clădirea Domeniului Public;
  • Finalizarea proiectului Eficiență Energetică la clădirea Cantinei de ajutor social;
  • Demararea proiectului Eficiență Energetică la clădirea Școlii Gimnaziale nr. 5 Jean Bart;
  • Demararea proiectului Eficiență Energetică la clădirea Școlii Gimnaziale nr. 6 din Burdujeni-sat;
  • Reabilitarea Eficienței Energetice Clădiri Verzi la C.T. ”Pentru Mușat”;
  • Demararea Eficienței Energetice la clădirea Școlii Gimnaziale nr. 10;
  • Demararea proiectului Eficiență Energetică la Colegiul Economic ”Dimitrie Cantemir”;
  • Modernizarea infrastructurii școlare la Școala Gimnazială nr. 11 ”M. Costin”;
  • Modernizarea infrastructurii școlare la Școala Gimnazială nr. 8;
  • Modernizarea infrastructurii școlare la Școala Gimnazială nr. 4;
  • Reabilitarea și modernizarea clădirii la C.T. ”Al.I.Cuza”- învățământ dual;
  • Reabilitarea și modernizarea clădirii la C.T. ”S. Isopescu”- învățământ dual;
  • Reabilitarea Eficiență Energetică la Asociația Centru- 9 blocuri;
  • Reabilitarea Eficiență Energetică Bloc P – str. 1 Mai;
  • Reabilitarea Eficiență Energetică bloc Castor, str. Jean Bart;
  • Reabilitarea Eficiență Energetică bloc Asociația 3- 6 blocuri din zona Centrală;
  • Reabilitarea Eficiență Energetică bloc B1, str. Putna;
  • Reabilitarea Eficiență Energetică bloc 7A, str. Jean Bart nr. 7;
  • Reabilitarea Eficiență Energetică bloc A04, str. Putna nr. 6;
  • Reabilitarea Eficiență Energetică bloc 4, str. Privighetorii nr. 4;
  • Reabilitarea Eficiență Energetică bloc 5A, str. Jean Bart nr. 36;
  • Proiecte CAV – 2 bucăți;
  • Proiect 100 Insule Ecologice;
  • Reabilitare Parc Mărășești;
  • Continuarea construirii clădirii Sală Polivalentă;
  • Finalizarea proiectului Baza Sportivă nr. 1;
  • Demararea proiectului Zona Agrement – Aqua Park;
  • Realizarea proiectului Stadion nou;
  • Demararea lucrărilor la Tronsonul III pe Ruta Alternativă Suceava-Botoșani;
  • Proiectul ”Sistem inteligent planificare călătorii TPL”;
  • Asfaltare străzi de pământ Ștefan Luchian, Lev Tolstoi, Fagilor;
  • Realizarea de sensuri giratorii Traian Vuia, Obcini, Selgros;
  • Demararea proiectului Parcare supraterană Ștefan Tomșa;
  • Demararea proiectului Parcare supraterană Obcini;
  • Finalizarea cartierului Europa;
  • Realizarea OMD Funcțional;
  • Construirea Sălii de sport la Școala Gimnazială nr. 4 din fonduri proprii;
  • Modernizarea iluminatului public cu lămpi LED pe 30 de străzi;
  • Finalizarea parcării de la Arhiepiscopie;
  • Reabilitarea rețelelor termice – Programul Modernizare Rețele  Inteligențe.
  • Închiderea falimentului de la Termica;
  • Proiect soluții ardere deșeuri Bioenergy;
  • Proiecte P.P.P. la Termica – model Bioenergy;
  • Canalizație cabluri;
  • Modernizarea Sălii Consiliului Local;
  • Continuarea modernizării Patinoarului – acoperire;
  • Modernizarea locurilor de joacă;
  • Realizare monumentului Crucea Eroilor la intersecția Bisericii Sfânta Cruce;