Metocul „Sfântul Ștefan cel Mare” din zona Crucii Talienilor din Mălini, ridicat la rang de schit

La propunerea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Sinodul Mitropolitan al Moldovei și Bucovinei a aprobat marți ridicarea la rang de schit a metocului „Sfântul Ștefan cel Mare” Stânișoara, județul Suceava.

Decizia a fost luată în cadrul ședinței de lucru a Sinodului Mitropolitan al Moldovei și Bucovinei, întrunit la reședința mitropolitană din Iași.

Întâlnirea a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Au participat: Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, şi Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.

Biserica „Sfântul Ștefan cel Mare” Stânișoara a fost construită de Primăria Mălini, județul Suceava, în zona Crucea Talienilor – Pasul Stânișoara, comuna Mălini, și s-a aflat în custodia Parohiei „Sfântul Proroc Ilie” Suha Mălini.

În 2021 lăcașul de cult a fost trecut în grija Mănăstirii Sihăstria Râșcăi, care a organizat aici un metoc, înființat oficial la data de 1 noiembrie 2022.

Începând cu 01 octombrie 2023, metocul se află în administrarea Ieromonahului Nectarie Balan, viețuitor al Mănăstirii Sihăstria Râșcăi. Potrivit propunerii înaintate de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, schitul va fi unul de călugări.

Sursa: Basilica.ro.