A plecat de unde a venit, după ce a furat dintr-o locuință din Frătăuții Noi, la doar câteva zile de la eliberare

Polițiștii judiciariști din Suceava, Rădăuți și Câmpulung Moldovenesc au intensificat investigațiile și cercetările penale în perioada 26- 30.10.2023, fiind documentate mai multe cauze de furt cu prejudiciu însemnat și dispunându-se măsuri preventive privative de libertate față de persoanele bănuite de comiterea faptelor. De asemenea, în urma acțiunilor au fost recuperate și sume de bani dar și multe obiecte și scule electrice sustrase.

Astfel, au fost continuate cercetările privind sesizarea formulată la data de 25 octombrie 2023 de către o femeie din comuna Dornești, care a reclamat faptul că a fost spartă o locuință în comuna Frătăuții Noi, zona Vuliva,. În cadrul cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că din locuința părții vătămate, în care s-a pătruns în noaptea de 24/25.10.2023 prin distrugerea geamului, au fost sustrase și mai multe bunuri bijuterii și ceasuri, în valoare de aproximativ 2.000 euro.

În urma cercetărilor desfășurate, a întocmirii unui cerc de suspecți și investigațiilor efectuate, s-a stabilit identitatea persoanei bănuite de comiterea faptei, respectiv un bărbat din comuna Frătăuții Noi.

Având în vedere că bărbatul este recidivist pentru comiterea unor infracțiuni de furt calificat, fiind eliberat din penitenciar la data de 16 octombrie 2023 după executarea unei condamnări de 4 ani de închisoare, prin ordonanța organului de cercetare penală al poliției judiciare, s-a dispus reținerea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 24 de ore.

De asemenea, având în vedere conduita și perseverența  infracțională, prin referatul organului de cercetare penală al poliției judiciare, s-a propus punerea în mișcare a acțiunii penale față de acesta pentru infracțiunea de ”furt calificat”, faptă prev și ped de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b), d) și e) și alin. 2 lit. b) din Codul Penal cu aplicarea art. 41 din Codul penal și luarea măsurii arestării preventive.

Pe timpul cercetărilor efectuate în cauză, bunurile sustrase, aparținând persoanei vătămate au fost recuperate și restituite proprietarului.