Activități de prevenire a consumului de droguri, desfășurate de CPECA Suceava, la Casa de Tip Familial „Micul Prinț”

Specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Suceava din cadrul Agenției Naționale Antidrog au desfășurat, vineri 10 februarie a.c., activități de prevenire a consumului de droguri, adresate tinerilor de la Casa de Tip Familial „Micul Prinț” din municipiul Suceava.

Cei 20 de tineri participanți au dezbătut împreună cu specialiștii antidrog, atât cauzele consumului de substanțe psihoactive în rândul tinerilor, cât și cum pot face față presiunii anturajului atunci când sunt puși în fața unei decizii.

De asemenea, au fost discutate aspecte referitoare la modalitatea în care se schimbă comportamentul unui consumator, fenomenele de toleranță, dependență, efectele fiziologice și medicale ce decurg dintr-un consum pe termen lung, fiind clarificate aspectele juridice ce țin de regimul drogurilor. 

Specialiștii CPECA Suceava le-au recomandat tinerilor să se implice în activități adecvate vârstei, să practice sportul, să evite anturajele care pot avea o influență negativă asupra propriei persoane, să comunice deschis cu părinții, profesorii sau persoanele de încredere orice problemă cu care se confruntă pentru a găsi împreună alternative în rezolvarea acesteia.

Întâlnirea cu beneficiarii centrului se înscrie în seria activităților care vizează creșterea nivelului de informare, educare și conștientizare cu privire la efectele nocive ale consumului de substanțe psihoactive.