În data de 25 martie 2024 se vor împlini 202 ani de la data legalizării funcționării instituției Poliției Române.
„Pentru marcarea acestui eveniment important în viața instituției noastre dar și a comunității sucevene, vă invităm în data de 24 martie a.c., începând cu ora 11:00, pe esplanada din zona centrală a municipiului Suceava să participați la activitățile interactive organizate și prezentarea de tehnică din dotare”, a transmis Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.
Toţi participanții vor putea admira de aproape dotarea şi tehnica poliţiştilor, demonstraţii de luptă, intervenţie şi dresaj canin și vor fi angrenați în jocuri cu componentă preventivă.
De asemenea, vor fi expuse autospeciale din dotarea Serviciului Rutier, Serviciului Ordine Publică, Serviciului Criminalistic, Serviciului pentru Acţiuni Speciale, Biroului Siguranță Școlară, Biroului pentru Protecția Animalelor, precum și standuri cu materiale informativ-preventive ale Compartimentului de Analiză și Prevenirea Criminalității.