Adrian Popoiu va candida din partea PNL pentru un nou mandat de primar al Siretului: „Vom munci în continuare pentru dezvoltarea orașului nostru”

Primarul orașului Siret, Adrian Popoiu, i-a anunțat pe sireteni că va mai candida pentru un nou mandat în fruntea orașului și, prin urmare, le solicită oamenilor să mai aibă încă o dată încredere în el și în echipa PNL. 
În mesajul său adresat comunității, edilul a reamintit că orașul Siret este campion la atragerea fondurilor, dovadă fiind proiectele ce însumează 66,3 milioane de eur.
„Scopul meu este să fiu de folos comunității, să muncesc pentru dezvoltarea orașului. Viața mea este despre comunitatea pe care o iubesc și mai puțin despre glorie personală.
În anul 2020 am obținut aproape 65% din voturile valabil exprimate, iar PNL a obținut o majoritate confortabilă în consiliul local (10 locuri de consilier local) și vă mulțumesc pentru această încredere. Acest lucru a permis ca viceprimarul să fie ales tot din rândurile PNL și mi-a oferit sprijinul necesar în consiliul local pentru a promova proiecte majore destinate dezvoltării orașului nostru.
Pe scurt, pentru perioada 2020-2024, proiectele finalizate și aflate în implementare sunt în sumă totală de 66,3 mil EUR, astfel: Proiecte europene, 59,1 mil EUR: POR: 28,7 mil EUR, PNRR: 10,1 mil EUR, AFIR: 0,3 mil EUR, POIM: 20 mil EUR, și Proiecte naționale, 7,2 mil EUR: PNDL: 1,4 mil EUR și Anghel Saligny: 5,8 mil EUR”, a explicat primarul orașului Siret, Adrian Popoiu.
Investițiile din ultimii patru ani au vizat toate  domeniile, respectiv învățământ, sănătate, reabilitarea de drumuri, extinderea rețelelor de apă și canalizare, locuințe sociale, obiective culturale și spații verzi. Potrivit edilului, detalii despre acestea pot fi regăsite pe pagina primăriei https://proiecte.siretromania.ro/.
„În cadrul regiunii Nord-Est (care cuprinde 6 județe) suntem lideri la nivel de orașe din punct de vedere al fondurilor europene atrase. De asemenea, Siretul a fost unul din cele două orașe din România care au fost prezentate de Comisia Europeană ca modele de bune practici pentru atragerea și utilizarea fondurilor europene.
Confirmarea rezultatelor acestor proiecte constă astăzi într-un oraș mai atrăgător pentru cetățeni, dar și prietenos cu antreprenorii.
 Sigur, au fost și nemulțumiri, provocate mai ales de faptul ca ACET-ul a lucrat extrem de încet, astfel că DJ-ul este și astăzi nemodernizat, dar lucrurile se mișcă și aici.
Mult a fost, mult a mai rămas. În momentul de față avem în implementare investiții de peste 15 milioane de euro, majoritatea pentru drumuri, școli și spitale. De asemenea, în scurt timp vor fi lansate noi programe de finanțare, deci vom depune noi proiecte.
Pentru a continua această muncă, am decis să candidez din partea PNL la funcția de primar al orașului Siret în cadrul alegerilor locale din anul 2024.
 Așa cum ați avut încredere în mine și în echipa de consilieri locali ai PNL Siret în anul 2020, vă rog să aveți încredere și acum. Vă asigur că și în următorii 4 ani, atât eu cât și echipa PNL Siret din consiliul local vom urma calea faptelor și vom munci în continuare pentru dezvoltarea orașului nostru”, a conchis primarul orașului Siret, Adrian Popoiu.