Ancuța Bodnar, după AURUL de la Mondiale: „Ne dorim să intrăm în istorie şi să continuăm cât mai mult timp acest şir al victoriilor”

Canotoarea din Vatra Moldoviței, Ancuţa Bodnar, medaliată cu aur la Campionatele Mondiale de la Belgrad, a declarat, luni, la întoarcerea în ţară, că este un sentiment extraordinar să fii neînvins de patru ani, aşa cum este cazul ei şi al colegei sale Simona Radiş, în barca de dublu vâsle.

„E un sentiment extraordinar să nu te învingă nimeni de atâta timp. Suntem o echipă puternică, o echipă construită în timp. Adversarele noastre au curaj, la fiecare cursă încearcă să îşi joace şansa, dar noi ne-am făcut treaba şi nu s-au putut apropia de noi. La finiş am trăit un sentiment de eliberare şi de bucurie în acelaşi timp pentru că a fost un an extrem de greu. Ne bucură foarte mult acest rezultat şi că am reuşit să menţinem şirul victoriilor. Ne dorim să intrăm în istorie şi să continuăm cât mai mult timp acest şir al victoriilor. Acum vreau să trăiesc la Paris (n.r. – JO 2024) fericirea de la Tokyo (n.r. – Tokyo 2020)”, a afirmat suceveanca.

Simona Radiş a subliniat la rândul ei importanţa acestei medalii, una care reprezintă confirmarea valorii acestui echipaj înaintea Jocurilor Olimpice de la Paris.

„Acest rezultat pentru noi este unul extraordinar. A fost o cursă cu stil, să spun aşa… am plecat de la start puternic cu gândul că primul loc se califică la Jocuri. De aceea am condus cursa încă de la început. Dacă medalia de aur de anul trecut a fost prima la o ediţie a Mondialelor şi ne-a bucurat foarte mult, aceasta a fost de zece ori peste aceea. Pentru că a fost un an foarte dificil, aşteptările au fost foarte mari, iar această confirmare nu face decât să ne dea multă încredere în noi. Să fiţi convinşi că la Paris va fi foarte distractiv, atât pentru noi, cât şi pentru cei care ne vor susţine. Staţi cu ochii pe noi pentru că vă promitem foarte multe lucruri bune”, a precizat Radiş.
ROMÂNIA, CINCI MEDALII LA MONDIALE
România a încheiat Mondialele de la Belgrad cu cinci medalii, două de aur, una de argint şi două de bronz, reuşind totodată să califice unsprezece echipaje la Jocurile Olimpice de la Paris.

Medaliile de aur au fost cucerite la dublu vâsle feminin (Ancuţa Bodnar, Simona Radiş) şi opt plus unu feminin (Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Iuliana Buhuş, Mădălina Bereş, Maria Tivodariu, Ioana Vrînceanu, Amalia Bereş, Victoria-Ştefania Petreanu), argintul a fost obţinut la patru rame feminin (Mădălina Bereş, Maria Tivodariu, Magdalena Rusu şi Amalia Bereş), iar medaliile de bronz au fost câştigate la dublu rame feminin (Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel) şi la dublu vâsle feminin, categorie uşoară (Mariana-Laura Dumitru şi Ionela Cozmiuc).