Ancuța Bodnar, spre Cupa Mondială de la Lucerna! Marea campioană din canotaj are un singur gând: medalia de aur

Astăzi se dă startul Cupei Mondiale de canotaj (7-9 iulie), la Lucerna, Elveția. Ancuța Bodnar este în mare formă.

Este practic ultima mare competiție internațională înainte Mondialelor din septembrie care pot aduce mult așteptatele calificări la Jocurile Olimpice de la Paris de anul viitor.

Ancuța Bodnar, care alături de colega ei, Simona Radiș, a fost desemnată cea mai valoroasă canotoare a lumii, a prefațat în exclusivitate pentru ProSport această competiție.

„De data asta va fi cu mult mai greu față de Europene. Ca să vă faceți o idee, pentru prima dată de la Jocurile Olimpice de la Tokyo, vor veni să concureze cu noi, fetele din dublul care reprezintă Noua Zeelandă. Vor veni Australia și China, dar va lipsi echipa Statelor Unite ale Americii.

Echipa Olandei este și ea schimbată. E clar că va fi foarte greu. Dar mergem acolo să ne batem. Avem de apărat performanțele pe care le-am obținut până acum. Eu am un singur lucru la care mă gândesc: medalia de aur”, a spus Ancuța Bodnar.

Are deja bănuțul norocos

Campioana olimpică de la Tokyo are o superstiție pe care o activează înaintea fiecărei competiții impoartante.

„Dacă găsesc pe jos câte un bănuț înainte de o competiție știu că-mi va merge bine. Înainte de Europene am găsit trei. Așa că i-am împărțit. Unul pentru Europene, unul pentru Cupa Mondială și unul pentru Campionatul Mondial”, a declarat Bodnar la revenirea în țară, după Europenele care au avut loc în Slovenia, la Bled, scrie prosport.ro.