DACO-ROMÂNISMUL – CE ESTE ȘI LA CE SERVEȘTE EL…
PREAMBUL, vezi mai jos…
Andrușka și gramatica limbii române moderne și contemporane, post-dace, dar și despre darea cu jula din curți și cărți streine, ca la noi la Bukowina, în lumina lucrărilor științifice :
„Către religionari”, ”Regulament privind potcovitul cailor la trupele de infanterie” & ”Mersul trenurilor de călători și de marfă”, cu incursiuni lirice, respectiv ”Flori din Grădina Maicii Domnului”, astăzi și mâine, amin!
Poate vi se pare un titlu complicat, însă eu cred că pe parcurs veți mai lăsa din preț, aducându-vă aminte de lucrări și fapte ale dacilor liberi pe care nu le-ați putut interpreta deoarece v-a lipsit cheia, adică ezact ce încercăm noi acuma să vă furnizăm, pro bono !
Iar dacă, la fel, vi se pare deplasat că mă trag de brăcinar cu acest nou geniu al Obcinelor Mari&Mici numindu-l, excesiv de familiar, Andrușka, fără o bază legală, o să vă spun, scurt, că așa e între dacii liberi, între juriști, mai ales, din categoria „juristconsulți”!
Dac liber de la Zamostea ( Zamolxtea???), pornit să facă totul! A se observa că doarme, trudit, pus pe pilot automat, iar calul pare și plictisit și nepotcovit! Dormi liniștitit, Zamolxis veghează asupra ta, dar fii atent la comenzi!
Introducere cu text comentat, în scopuri didactice, ba chiar pedagogice!
Din lucrarea ANDREI BREABĂN, CONSTELAȚIA MĂNĂSTIRILOR – Izvor de lumină și dragoste eternă – VOLUMUL I, PELERINAJ PRIN LOCURILE SACRE GHID TURISTIC (Ediția a II-a completată și revizuită) COLECTIA ACADEMICA, Editura Tipo Moldova, Iași 2017.
Vom observa, din start, că, logic, a mai existat o ediție, necompletată și nerevizuită! Invidios și ranchiunos cum sunt, ca jurist, regret sincer că nu am găsit și această ediție, refuzându-mi-se, în această manieră insidioasă, anumite delicii literare și istorice rare !
Deci, iată cum, grijuliu, autorul se adresează „contestatarilor noștri”, adică ai lui, pesemne.
(observați, domnu‘ Breabăn Andrușka, cum se face un acord în cazul articolului posesiv-genitival, că se acordă, specific, cu substantivul „contestatarii”, genul masculin, aflat în plural, cum lesne se observă și, mai ales, se simte…
Din buchetul recomandat, de „al, a, ai, ale…” se alege, fără ezitare,”ai”, acordându-se „contestatarii” cu „lui”, în această manieră care nu are alternativă opțională! Nu este obligatoriu să știți, poate nu ați învățat la școala de juriști activi, unde se învăța, îndeosebi, despre dezacordurile cu legionarii&alți dușmani ai clasei muncitoare, însă puteați să rugați pe cineva, dintre cei care v-au îndrumat la a doua coșarcă cu cărți, poate chiar pe domnul Mircea Diaconu, care știe, nu numai pentru el!)
La carte se zice așa, că articolul posesiv nu se acordă în gen şi număr cu substantivul în genitiv în fața căruia stă, ci cu substantivul determinat (obiectul posedat) de substantivul în genitiv.
Toată opera de coșarcă a domnului Breabăn suferă de acest deranj al acordului articolului posesiv genitival, ca o kufureală infecțioasă, leacul se învață la școală (nu la cea de „juristi”, ci mai devreme, cam prin școala generală) se poate să nu ții minte, însă este decent să ceri o părere cuiva care știe, înainte de a ieși pe piață cu hrean vândut cu titlu de acadea…
Ce le zice el acestor mârșavi contestatari, printre altele – citez neselectiv, însă cu un anumit plan, pe care o să vi-l divulg, treptat:
- dacii au fost creștini înainte de venirea lui Iisus pe Pământ, primind Cuvântul ca pe ceva firesc, Hristos fiind în sufletul și inima lor încă de când au fost creați de El.
Pentru dvs., domnu’ Andrușka, deoarece sunt convins că unele lucruri le-ați știut dar v-au zburat din cap oarecând, în nedezmințitele lupte cu contestatarii, când aceștia încă erau legionari iar dvs. nu erați, încă, imitator de duzină al, ca jurist, în perioada în care pluteați pe lângă și pe deasupra mănăstirilor daco-române la fel de abulic ca și în perioada în care erați chiar ghid turistic, din motive asupra cărora nu insistăm, deocamdată, deci:
CREȘTINÍSM s. n. Ansamblul religiilor la baza cărora se află credința în persoana și învățăturile lui Iisus Cristos. – Creștin + suf. -ism (după fr. christianisme).
(sursa:DEX 1998)
Să rețineți dvs., independent de filonul daco-român care vă mănâncă în secțiunea în care vă scărpinați încă de când erați tânăr jurist supraveghetor, că între Hristos (Cristos) și creștinism există un raport logic, de la cauză la efect! Deci, de la venirea lui Cristos pe pământ, de la răstignirea și învierea Lui și de la lucrarea apostolilor, îndeosebi de la viziunea de pe drumul Damascului a lui Paul din Tars (Apostolul Pavel…), de la răspândirea acestei noi credințe la Roma, datează, pe scurt, creștinismul! Nu putea să existe DINAINTE, nici măcar printre daci, efectul este generat de cauză, nu îl precede ci îi succede, în logica formală și duală care ne animă în toate cele, că un un lucru/concept/abstracțiune care se referă la el ESTE sau NU ESTE, tertium non datur, adecă o a treia cale nu există! Iată, ca să nu cităm din logica de manual, ce zice un specialist în Hristos, nu veți putea contesta asta:
„Ci cuvantul vostru să fie: Da, da; Nu, nu ; iar ce este mai mult decat atâta, de la Cel-Rău este.” (Evanghelia dupa Matei, 5-37, traducerea Bartolomeu Anania)
…În Biblia de la București, 1688, Matei, 5-37, la fel:
„37. Ce să fie cuvîntul vostru: ‘Aşa, aşa; nu, nu’; iară mai mult de aceastea de la cel viclean iaste…”
Este același principiu al limbajului numeric binar, 1-0, 1-0, da-nu, da-nu, ce trece peste aceasta iese din limbajul logic, deci – cum se zice în Evanghelia după Matei – ce trece peste aceasta, vine de la cel necurat…
Scurt: fără Cristos și înainte de el, nu există creștinism! Puneți mâna pe Carte, domnu’ jurist Andrușka, o sa vă simțiți mai ușor și mai puțin confuz…
Detaliu important: încă din această fază, din rațiuni deocamdată numai de el știute, domnul Breabăn vorbește despre Hristos ca despre „…un Căpitan destoinic, de care ascultau fără să cârtească…”. Acel CĂPITAN este Hristos, fraza continuă cu aserțiunea citată, anume că dacii erau creștini înainte de venirea lui pe Pământ, este introdusă fără ezitare: pentru că…! Căpitănia lui Hristos, are, veți vedea, legătură cu altceva, avem un pic mai încolo trimiterile dumnealui, aproape lipsite de echivoc!
Să mai vedem: dumnealui dedică această „carte” Centenarului Marii Uniri „…care se va serba pe 1 Decembrie 2018 când se vor inaugura (!!!) 100 de ani…” apoi urmează un dezacord deschizător de drumuri, iaca așa:
„..de la împlinirea unui vis măreț, acela a refacerii (corect „al refacerii…”, pentru că se acordă cu „…vis”, care este de genul neutru! Dacă era, de exemplu, ”visare” ar fi mers, cam așa: o visare măreață, aceea a refacerii…..) Daciei străbune…”
Explicațiile sunt, în această fază, doar un pic mai ample, ca să nu le repetăm mai târziu, la evocarea și citarea altor năzdrăvănii, mai ales că domnul este foarte greu de convins, nu că ar fi tare de cap, înainte de a fi, mai degrabă, un „juristconsult” pripit, ca mamaliga cu aceeași consistență și nume.
Va fi însă, fatalemente, doar o lapidară trecere în revistă, din considerente de spațiu dar și de scârbă și îndoială, cu indicarea și chiar reproducerea unor pagini maltratate/plagiate și plasate într-un context kitsch-os, ca o imitație de frișcă pe un tort de rahat, în fermenții gândirii „putrefacte” a juristului de industrie, atins de morbul mistico-legionar ca de o filoxeră cauzată de lucrul îndelungat într-un mediu toxic, de la care s-a contaminat și pe care încearcă să ni-l livreze sub formă de imitație de prost gust, de mâna a doua…
Însă, înainte de a intra pe fond și de a analiza conexiunile discursului patriotard sforăitor și Căpitanist-religionar, cu arătarea pisicii cătră domnul Andrușka și referire la CV-ul său enigmatic, de a cita, de a face trimiteri, să sistematizăm un pic și să începem, așa:
- dezacorduri flagrante, luate, momentan, doar din lucrarea indicată mai sus, adecă CONSTELAȚIA MĂNĂSTIRILOR, VOLUMUL I, numai câteva, de leac:
…fraze încropite cu tesla, un melange kitsch-os de incultură crasă și limbaj legionaroid („…Căpitanul Ceresc…”) corcituri între dezacorduri și viol al limbii române care devine doar un vector purtător de informație bolnavă!
Remarcați, în context, didactic dar și pedagogic, dezacordul flagrant „…prezența în partea de Răsărit al Căpitanului ceresc…”
Oare ce zice în sinea lui rigurosul filolog, exigentul critic Mircea Diaconu atunci când se află în prezența unei asemenea loaze? Întrebare retorică, desigur, deoarece se poate lesne înțelege că așa e cu sarcinile din O.Z.U., mai închizi ochii, mai una-alta…
Iată situațiunea inițială a domnului jurist Breabăn, starea sa ZERO, cea care explică multe, din perioada în care a fost dumnealui ghid la mânăstiri, pus nu se știe de către cine, posibil ca o metodă de reciclare a unor juriști din aceeași branșă de juriști în care a acționat în Grădina Maicii Domnului, mai mult la pas, adecă cu infanteria, deci aceste fapte de rușine, numa‘ ni:
Vedeți dar, stimați cititori, cât de greu este să fii ghid înainte de a citi ghiduri de 1,7 kg, noroc cu măicuțele care te pun pe direcția cea bună, astăzi și mâine, amin!
Nu putem ocoli, măcar pentru originalitatea formulării ( !) acest dezacord plenar, pe măsura geniului de jurist al titanului de la Zamo(lx)tea – „...rodul gândirii a patru mari somități ai Moldovei…”, să trăiască și să-i dăruiască pre nașii Diaconu&Pintescu cu doi miei, respectiv berbecuți „ a stânei sale…”, precum și o căruță de gunoi, 10 ha de pământ în Transnistria precum și o bibliotecă cu cărți, să zicem… Muzica!
Mai sunt nenumărate astfel de dezacorduri, ar fi însă o pierdere uriașă de timp să le trecem în revistă pe toate, la rigoare, însă, o vom face… ( să nu credeți că nu am observat, la desert, și formularea: „…mitropolitul de atunci a Moldovei…”)
Nu ne putem abține, de fapt acesta este și adevăratul motiv pentru care trecem, deîndată ,(cum ar zice un renumit șef de stat) la gogomăniile și năzdrăvăniile comise la greu de către domnul scriitor-jurist Breabăn Andrei of Bukowina, via Zamostea, nu de alta, dar să nu creadă dumnealui că, așa treziți din somn, pe nemicționate, cu ochii cârpiți de somnul greu indus inclusiv de către grădinița la care a lucrat ca jurist (…dormi liniștit, FNI veghează…) că nu le-am remarcat, fără să le înmulțim de 8 (opt) ori! Așadar, să deschidem în forță cu un fragment special ales pentru domnii Iacobescu și Pintescu, mari istorici ai USV, care au dăruit masa cu considerente precum acestea:
…p.182,aceeași opera majoră
S-o luăm pe rând: „Autorul” acestui masacru, domnul Breabăn Andrei, jurist, istoric nonconformist, cu antecedente heredo-colateral-profesionale care ar indica o anumită apartenență la registrul patrioților din partea discretă a codului CAEN, ce face? El face pe dracu-n patru ca să ne facă să râdem într-o parte, ca cânele la barabule șierbinți, numai la gândul că suntem contemporani cu acest geniu al Obcinelor Mari&Mici pe care nu am știut să-l prețuim, nici să-l prețăluim ,pre când era dumnealui doar un modest aspirant, pre când învăța să despartă în silabe și sa facă/desfacă dezacorduri, în special cel cu partidu’, când încă nu cetise măcar o pagină din perimatele Vechi și Nou Testament…
Nici nu știu cum să încep, ca la o uriașă pizza, să nu se răcească… Deci:
Domnu Pintescu, să-i spuneți dumneavoastră, în privat,domnului istoric Breabăn că Neajlovul trece prin județele Argeș, Dâmbovița, Giurgiu, trece pe la Călugăreni, unde, conform Wikipedia cea zemoasă:
„ Prima fază a bătăliei s-a petrecut în dimineața zilei de 13 august 1595 și s-a caracterizat prin atacuri de tatonare ale celor doi adversari. În zori, cavaleria română a atacat prin surprindere cavaleria otomană din fața Călugărenilor, împingând-o peste râul Neajlov…”
Oricât s-ar strădui, oricât s-ar screme, Neajlovul nu ajungea și în județul Vaslui, la Podul Înalt, în anul 1475!
Apoi, la Călugăreni, la apa Neajlovului, a fost o batalie istorică însă ezact 120 de ani mai târziu, în 1595, nene/lele cârciumăreasă! Domnul Diaconu ar putea sa vă sară în ajutor, să vă citeze din parodia lui Gh. Topârceanu, care zice el, referindu-se la faptele de arme de la Călugăreni, pe apa Neajlovului, ale lui Mihai Viteazu, așa:
„...Însuși Sinan-Pașa, plin de suferinți
A căzut în apă și-a pierdut doi dinți !”
Vedeți, dar, că nici măcar pașalele nu sunt aceleași, darămite râul, ramul, anul, adecă de la Podul Înalt, Vaslui, până la Călugăreni, Giurgiu, la apa Nejlovului, mănânci câțiva saci cu pâine, plus că în cei 120 de ani dintre cele două lupte confundate de către domnul Andrușka, halești cca un TIR cu pufuleți, bașca ceva slănină, ba îți mai cresc și dinții la loc, nu mai insistăm!
Însă ce mai aflăm noi,pe aceeași filieră a domnului jurist-istoric sau viceversa? Că:
„Însuși Soliman, căzut de pe cal, avea să-și piardă viața în acele locuri (!!! mirarea noastră…) fiind salvat cu greu de credincioșii săi soldați.”
Neapărat, într-o ediție viitoare, domnul Breabăn trebuie să lămurească faza atât de electrizantă – că cum adică, Soliman moare, în prima fază, fără drept de apel, apoi este salvat „cu greu” de soldații săi! Păi, era sau nu era mort?
Și fiindcă, nu-i așa, finis opus coronat, sfârșitul încununează opera, domnul Breabăn păstrează pentru finalul descrierii atât fasolea cât și mucii de dat în ea, să fie, acolo, în sensul că el amestecă bătălia de la Podul Înalt, cea din 10 ianuarie 1475, cu cea de la Războieni – Valea Albă, un an mai târziu… Zice juristul: „La prima înfruntare, la Podul Înalt (Războieni)...”
Încă un episod bulversant din același volum, cel care se referă la vizita lui Ștefan cel Mare la chilia lui Daniil Sihastrul, de la Putna, pagina 183:
Foarte repede înțelegem că asistăm la o operațiune de promovare a unei protopensiuni turistice, un fel de „Leagănul Bukowinei ” avant la lettre, numa’ nu se înțelege exact dacă patul de piatră din chilie a rămas așa, cu paiele prevăzute în pliantul promoțional sau Măria-Sa să se fi învelit cu acele paie, exprimarea este ambiguă, cert este că a adormit imediat, fiind păzit și de gărzile sale de corp credincioase, după ce, în prealabil, se efectuase o diversiune, îi păcăliseră pe turci, au mimat că se duc la Cetatea Neamțului dar acolo a fost doar un om de-al lor deghizat, în realitate Ștefan a mers la Putna – dixit domnul Breabăn, pag.183, care a avut, se vede treaba, acces și la jurnalul de operații al bataliei de la Războieni dar și la niscaiva note informative ale păgânilor, ca jurist, nu?
Iată și cum mai restabilește adevărul autorul, la pagina 190, despre atenție:
„…un alt element arhitectural cu specific moldovenesc, prispa, strămoșul terasei de azi, loc unde gospodarul servea cu familia sau cu vecinii un pahar de vin în aer liber…”
Deși, am zice noi, este o sugestie hazardată, căci în tradiția moldovenească cu privire la prispa căsii există și faza în care nevasta, exasperată de exagerațiunile iubitului său soț moldovean, cu neamurile sau cu vecinii, la adăparea cu vin în aer liber, îl strigă, cu accente cam laice: „vină în casă, mă, că iar te-ai îmbătat ca un porc!”
Această neașteptată sugestie a autorului se găsește la capitolul despre ARHITECTURA bisericii mănăstirii Voroneț, în ce mă privește stau la îndoială dacă să pun această originală sugestie pe seama minții juristului sau, poate, pe seama vreunuia dintre textele plagiate de domnia sa, operațiune cu care este perfect acomodat…
Iată și un subtil exemplu de punere a virgulei între subiect și predicat, unul, deocamdată: la pagina 443, vorbind despre două măicuțe-ghid, așa:
„...Ambele, au o pregătire impresionantă și mai ales, sunt extrem de deschise spre nou…”. Despre aceleași măicuțe-ghid cărora le face un elogiu, altfel sincer, credem, el mai zice, la pagina 444, așa:
„Nu aș putea face diferențe între ele (…) și cu aceeași răbdare le răspunde tuturor la întrebări, chiar la unele care îmi păreau imposibile…”
Este foarte greu de înțeles ce anume îl animă pe domnul Breabăn atunci când face și livrează asemenea construcții care te lasă cu gura căscată, cum ar fi aceea în care compară elementele arhitectonice de pe peretele de sud și de nord cu o prispă, un fel de prototerasă, ca la dumnealui la pensiune, eventual… Poate cel mult cu o laiță (laviță…), însă ideea că oamenii veneau acolo să stea, fie și în închipuirea lor, la un vin, este, mă-nțelegi, hilară…
La fel, domnu’ Andrușka, în propoziția „ Ambele, au o pregătire impresionantă și mai ales, sunt extrem de deschise spre nou…” puteați înlocui „ambele” , care este doar un numeral colectiv, cu rol de subiect, cu alt cuvânt, lipsit de echivoc pentru urechile dumneavoastră, de exemplu „ele” sau „măicuțele”… Cât despre virgula plesnită aiurea după „ales”, fără a pune o virgulă care ar fi subliniat intercalarea, respectiv așa, iaca:
„Ambele au o pregătire impresionantă și, mai ales, sunt extrem de deschise spre nou…”
De ce este atât de important? Pentru că vă pretindeți a fi un luminător cultural, un purtător de mesaj profund religios, pentru că vă adresați tinerilor cărora le induceți mesaje false sau aiurea, lipsite de temei și de sens, scrise într-o limbă română de Zamostea… Pe la niște lecții de pe la școlile dvs. de juriști este cert că ați lipsit, fiind ocupat cu aspecte despre care nu cred că le-ați pomenit vreodată măicuțelor-ghid …
O scurtă enumerare, înainte de a trece la paginile care sunt reprezentative, într-o anumită măsură, pentru năravul excesiv al plagierii din surse comune, vulgare, ușor de găsit și de indicat, cum ar fi cele din WIKIPEDIA…
(Deocamdată, exemplele sunt din aceeași carte…)
Așa, la pagina 447, „În drum spre Dragomirna” domnul Breabăn pretinde că „…este ultima dintre mănăstirile construite în zona numită dintr-o ironie nefericită a sorții Bucovina, (!!!) intrată în patrimoniul UNESCO….”
Este aceeași greșeală pe care o face și un anumit politruc din Suceava, mânăstirea Dragomirna nu este inclusă în lista patrimoniul UNESCO din România… Absolut la întâmplare, puteți să vă uitați aici, domnu Andrușka, ca să nu mai promovați prostii, în cărți groase și grele, absolut inutile..
https://ro.wikipedia.org/wiki/Patrimoniul_mondial_UNESCO_din_Rom%C3%A2nia
Tot așa, anumite considerații ciudate, cu caracter istoric, ne bagă în ceață, nu știm de unde le scoate dumnealui, nu face trimiteri, nu indică sursa, totul este la nivelul și la mintea serviciului său de jurist și al formelor de învățământ absolvite, cu specific juridic, desigur… La pagina 330, de exemplu, zice:
”Drumul trece mai întâi prin localitatea Ciumârna, cunoscută în popor prin cântece și povești legate de pădurile nesfârșite care înconjoară satul (Prin pădure la Ciumârna), locuit în majoritate de populație de naționalitate ucraineană, urmași ai țăranilor aduși din Ucraina pe moșiile mănăstirii în vremea lui Ștefan cel Mare…”
Când s-au întâmplat acestea, din care stat numit UCRAINA a a dus Ștefan cel Mare UCRAINENI, ce înseamnă aia „naționalitate ucraineană”, domnu’ Breabăn? care este sursa acestei „informații” penibile?
Mai încolo, la pagina 331, la fel, altă năzbâtie:
„…O puternică comunitate polonă este azi așezată la Cacica, urmași ai acelor refugiați din Polonia în urma prigoanei naziste, primind la noi ospitalitatea binecunoscută a poporului român de care se bucură și în prezent…”
Andrușka, bade, comunitatea polonă din Cacica se află acolo de la începutul secolului al XIX-lea, au fost aduși mineri pentru minele de sare din zonă, există și o excepțională catedrală romano-catolică acolo, zidită pentru ei, de către ei…
Pe aceeași pagină dar și în continuare, până la pagina 333, „autorul” reproduce textul unui așa-zis testament al lui Ștefan cel Mare, un mit mediocru, pe care îl reproduce ca pe o stenogramă indubitabilă, fără să-l pună măcar între ghilimele sau să indice sursa sau elementele de dubiu… Pentru că el nu are dubii, în limita bunului-simț publicistic…
Scremutul demers care i-ar procura domnului Breabăn, jurist din divizia „cranii de lemn” (poate știe dumnealui, întâmplător, cum devine cazul cu astea, sau poate întreabă un prieten, pe domnul Pintescu, de exemplu!) este, în realitate ceva vag și neinteligibil, un amestec de cromatică în care culorile s-au scurs și s-au întrepătruns, fără ca autorul să aibă vreo intenție expresă, doar pentru că se află cam pe partea cealaltă a străzii… Istoria pe care ne-o livrează în tușe groase, aproximate, hilare, uneori este ca în următorul exemplu, cu valoare didactică:
Un bătrân profesor de istorie purta la el, la ore, un extemporal din anii ’60 al unui vrednic cioban, cam pe când acela se afla la al treilea an de repetenție, iar profesorii nu mai știau ce să facă cu el, înafară de a transmite, prin el, mesaje de brânză, către tatăl său… Ajunsese băiatul să piște de fund învățătoarele și tinerele profesoare suplinitoare, un prototip al lui Bulă… Deci, profesorul a dat un extemporal de expiere, de ispășire&trecere a clasei, pentru toate loazele, la încheierea mediilor, scrieți, mă, ce știți voi despre Al. I. Cuza…
Ce a scris elevul Mitu, mai sus evocat?
Cam așa:
„…Cuza Vodă a fost un om bun, era detreabă, o facut mult bine la oameni. El s-a bătut cu boierii și cu turcii, la început el a crezut că-i șagă da pe urmă o vazut că nu-i șagă ! Ș-o mai trăit el ce-o mai trăit și nu mult ș-o murit ! ”
Când ne citea textul, profesorul, care nu numai că era tobă de carte dar era și un tip bonom, hâtru, râdea cu un râs sănătos, homeric, contaminant, uneori cred că îl dureau fălcile de atâta râs, îi dădeau și lacrimile… Că de ce râdea el?
Pentru că omul de meserie din el, profesorul de istorie, știa și ne transmitea și nouă, cam cum stau lucrurile cu achizițiile din școală, cu ce rămânem după ce uităm tot – anume cu ceva ca o pictură impresionistă, un amestec cromatic în care detaliul nu mai are importanță ci impresia generată și conservată… Da, Cuza Vodă era un om bun, el s-a bătut cu eternii inamici ai poporului român, el i-a bătut, însă a mai trăit ce a mai trăi și nu mult și a murit (la faza asta râdea profesorul cu lacrimi…)
Așa și cu juristul Andrușka, istoric de papândecă validat de alți istorici de mucava, el știe că Ștefan cel Mare a lăsat un testament care pare scris de un legionar dogmatic și imbecil, cu 4 clase poporale, că ar fi zis ceea ce îi pune în gură Delavrancea, el mai știe că Ștefan a adus țărani din Ucraina (un stat care nu exista…) că la Cacica locuiesc polonezi prigoniți de regimul nazist, la Podul Înalt a căzut un pașă în apă dar nu în orice apă ci în apa Neajlovului, a și murit înecat, abia a fost salvat de nește oșteni credincioși, nu mai știe exact cum, că era mort, că era viu… Acuma, ce importanță mai are că în apa Neajlovului a căzut un pașă, însă 120 de ani mai târziu, la o batalie a lui Mihai Viteazu, Călugăreni nu e în județul Vaslui, te pui pentru niște detalii?
Andrușka scrie și poezii, povești de adormit vulgul, ezact ca pe vremea FNI, multe sunt de zis și le vom zice… Însă o să lăsăm paginile plagiate precum și analiza poeziilor sale dar și a eseisticii sale de sorginte Căpitănească pentru episoadele următoare, să fie de citit, veți vedea și de ce o producție așa mare, un fel de căpiță de inepții și vorbe stricate, merită un răspuns…
Provizoriu, să zicem:
ISTORIA, CA VITĂ DE PRIPAS
De la Călugăreni la Podu Înalt
Nu e distanță mare, doar un salt
Și doar vreo sută douăzeci de ani
Între Mihai și Ștefan, ca daco-romani.
Cu care poți să joci orice, leapșa ori țurca,
Că vine Breabăn, îi așează el cu furca!
Redacția ZDB: Mugur Ciumică