Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de caniculă, valabilă de astăzi, 10 iulie, până vineri, 14 iulie. Potrivit specialiștilor, valul de căldură și canicula vor cuprinde, în următoarele zile, întreaga țară. Temperaturile ar urma să ajungă la peste 35…37 de grade la umbră.
Meteorologii au emis luni o informare care intră în vigoare la ora 10.00 și va fi valabilă până vineri la ora 21.00, anunțând un val puternic de caniculă, cu temperaturi de până la 37 de grade. Luni, valul de căldură și canicula vor cuprinde Banatul și Oltenia, iar în zilele următoare se vor extinde și în Muntenia, Dobrogea, sudul și centrul Moldovei, Transilvania și Crișana.
Potrivit observatornews.ro, temperaturile maxime se vor încadra în general între 34 și 37 de grade Celsius și disconfortul termic se va accentua în special în zonele de câmpie, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, avertizează ANM.