Atleta Claudia Costiuc, din nou pe podium

Inspectoratul Școlar Județean, Asociația Județeană de Atletism și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret au organizat în data de 22 aprilie 2023, în pădurea Rediu, etapa națională a ONSȘ la cros.

La această competiție au participat peste 150 de elevi la cele patru categorii: fete – liceu, băieți – liceu, fete – gimnaziu și băieți – gimnaziu. Chiar dacă la start s-au prezentat și mulți elevi care nu practică atletismul, de remarcat este faptul că majoritatea au reușit să treacă linia de sosire, puțini fiind cei care au abandonat.

Primii trei clasați au primit diplome, medalii, premii din partea sponsorilor și câte o sumă, mai mult simbolică, oferită de Ministerul Educației.
La această competiție a luat startul și eleva Costiuc Claudia-Ionela, ea reprezentând Liceul Teoretic Ion Luca Vatra-Dornei și fiind îndrumată de profesorul Cristian Vasiluț la finalul competiției sportiva a trecut prima linia de sosire în proba de 1500 m categoria Liceu- Fete.
„A fost un traseu adevarat de cros a plouat 2 zile și traseul a fost foarte greu pentru fiecare concurent. M-a surprinz mult acestă medalie de aur pe care a obținut-o Claudia pentru Liceul Ion Luca Vatra-Dornei și pentru Județul Suceava. De altfel, aș vrea să multumesc și sponsorului personal al sportivei – Apa Bucovina”, a spus prof. Cristian Prâsneac, antrenorul CSM Dorna.