Harta șpăgii în spitale. Județele în care pacienții acuză cel mai des corupția cadrelor medicale

Datele transmise de pacienți prin mecanismul de feedback implementat de Ministerul Sănătății au fost prelucrate statistic de fondatorul platformei Graphs.ro.

Informațiile centralizate într-o hartă a șpăgii la nivel de județe sunt culese de la pacienți pe durata lunii martie 2023.

Procentele sunt afișate cu roșu/ verde reprezentând valori sub și peste media națională – de 1.61%, din luna martie 2023.

Datele complete, pentru fiecare județ în parte, sunt disponibile pe site-ul Graphs.ro.

Întrebarea la care au răspuns pacienții în formularul care le-a fost pus la dispoziție în spital a fost „Vi s-au solicitat bani sau atenții de către medici sau asistente?”

Statisticile pentru luna martie indică faptul că personalul medical din județul Teleorman ar fi cel mai corupt la nivel național, cu un procent de 8.11% de pacienți care se plâng că li s-a cerut șpagă.

La imediată distanță se află județul Giurgiu (7.55%), urmat de Olt (cu 5.08%).

În topul județelor cu procente mari de pacienți care acuză corupția se mai află Argeș (4.92%), Brăila (4.5%), Satu Mare (3.36%) și Botoșani (3.25%).

La polul opus, județele Covasna, Brașov, Sibiu, Alba, Mureș, Cluj, Timiș sau Tulcea înregistrează procente de sub 1% de pacienți care se plâng de acte de corupție în spitale, notează ziare.com.