Bărbat beat, depistat în trafic după miezul nopții, la Vama

Miercuri, 19 octombrie, în jurul orelor 01.50, lucrătorii Secţiei 14 de Poliţie Rurală Vama, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza de competenţă, aflându-se pe raza comunei Vama, drumul județean 176, desfășurând activități pe linie de circulație rutieră, au efectuat semnalul regulamentar de oprire pentru un autoturism ce se deplasa din direcția comunei Vama către comuna Frumosu,  cu ajutorul semnalelor luminoase din dotarea autospecialei de poliție.

Conducătorul auto a oprit autoturismul pe partea dreaptă a drumului județean 176, după care lucrătorii de poliție s-au legitimat, și-au declinat calitatea, iar ulterior au solicitat conducătorului auto să le prezinte pentru control documentele personale și cele ale autoturismului.

Conducătorul auto, aflat singur în autoturism a prezentat toate documentele pentru control, constatându-se faptul că sunt valide.

 Fiind testat cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul mun. C-lung Moldovenesc, județul Suceava, loc în care i-au fost recoltate două probe de sânge la interval de o oră între ele, având consimțământul celui în cauză.

Lucrătorii de poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe,  în cauză fiind întocmit dosar penal.