Bărbat din Bârlad, salvat de medicii de la Spitalul Clinic Județean Suceava, după ce a suferit un AVC

Duminică, 17 martie 2024, echipa de medici neurologi şi radiologi intervenţionişti a SCJU Suceava a rezolvat cu succes primul AVC acut trimis de la Spitalul Municipal Bârlad.
Singurul centru de tratament endovascular al AVC din Moldova şi unul dintre cele 10 centre de la nivel naţional, îşi extinde arealul medical de tratare a pacienţilor cu AVC acut.

Potrivit managerului unității spitalicești, medicul Alexandru Calancea, activitatea centrului de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou ” Suceava se desfăşoară în program permanent 24 din 24 de ore, 7 zile din 7, prin eforturi uriaşe din punct de vedere al resursei umane (cadre medicale din secţia de neurologie şi Laboratorul de Radiologie Intervenţională), precum şi prin eforturi financiare remarcabile din partea spitalului, deoarece în continuare Ministerul Sănătăţii nu poate susţine decât o mică parte din această activitate.

Costul total al tratării unui astfel de pacient depăşeşte suma de 15.000 de lei, Spitalul Clinic Judeţean Suceava clasându-se pe locul patru la nivel naţional ca şi număr de pacienţi trataţi, la diferenţă foarte mică de Centrul clasat pe locul 3.

În cursul zilei de 17 martie 2024 la ora 17:00, echipa medicală suceveană a fost anunţată cu privire la un bărbat de 78 de ani din Bârlad, cu AVC, iar în aproximativ 3 ore pacientul a fost admis în sala de cateterism, beneficiind de cel mai modern tratament al AVC, cu evoluţie favorabilă.

„Plecarea ambulanței cu pacientul din Bârlad a fost întârziată din cauză că spitalul se afla în imposibilitatea efectuării investigaţiei CT, aşa cum impune protocolul medical, neavând linie de gardă pe specialitatea radiologie.
Deficienţe medicale în ceea ce priveşte gestionarea medicală a AVC-urilor se găsesc în aproape toate spitalele care trimit pacienţi la Suceava, de aceea facem apel către instituţiile abilitate, pentru că acestea să ţină pasul din punct de vedere al resursei umane, financiare şi a bazei materiale cu SCJU Suceava, pentru a trata modern şi eficient cât mai mulţi pacienţi din toate regiunile ţării”, a transmis managerul SCJU Suceava, medicul Alexandru Calancea.