E tot mai greu să nu înșeli. La fel de greu și ca bărbat, și ca femeie. Așa e lumea în care trăim. Numai educația mai sta în fața acestui gest care întinează semnificația familiei și a iubirii.
Mă uit pe facebook. Plin de bunăciuni. Una mai disponibilă ca alta, fiecare dorind să se remarce prin sex appealul personal. Mă uit și vorbesc singur.
Tot pe facebook e plin de bărbați. Trași la sală, cu bani, care par să poată îndeplini orice poftă fetelor din jurul lor. Cred că şi ele vorbesc singure.
Așa-i. Vorbim singuri și cu mintea deja suntem departe de cei cărora le-am jurat dragoste. Unii numai cu gândul, alții și cu fapta. Și unde a dispărut dragostea? Din punctul meu de vedere a dispărut atunci când am încetat să mai facem lucruri împreună. Când am început să petrecem mai mult timp cu alții, decât împreună. Că acum poți fi în aceeași camera cu partenerul tău, dar de fapt să interacționezi cu alții pe rețelele de socializare. A dispărut dragostea atunci când am ales să mâncăm separat, în oraș, cu alții, decât împreună, acasă. Atunci când am început să ieșim mai des cu alții să ne simțim bine, decât împreună. Atunci când fiecare a decis să vorbească despre problemele sale cu un străin, decât cu partenerul de viață. Atunci când am ascultat cu mai mult interes visurile altei persoane decât cele ale iubitului/iubitei noastre. Atunci când a contat mai mult un compliment făcut de un străin, decât cel făcut de iubit/ă. Atunci când fiecare a ales să facă ce vrea în relație, fără să mai țină cont de celălalt.
Am încetat să ne iubim când am început să credem mai mult în alții decât în partenerul nostru. Am încetat să ne iubim când nu ne-am mai ținut în brațe seara, când ne-am culcat purtând în suflet reproșurile de peste zi pe care nu le-am discutat cu celălalt crezând că-i mama Omida și „tâmpitul” sau „tâmpita” e obligat/ă să știe ce avem.
Am ucis iubirea când, în mod repetat, am uitat să spunem „mulţumesc” pentru ajutorul primit, „iartă-mă” atunci când am greșit și „hai să te ajut” atunci când avea nevoie.
Iar uneori iubirea mai poate fi fărâmiţată chiar de membrii familiei, prieteni sau alți „apropiați” care, pentru că nu au putut accepta sau înțelege felul în care voi ați ales să vă trăiți viața împreună, au început să vă strecoare în suflet prin diverse apropouri, glume, sfaturi, opinii, etc, sămânța îndoielii. Ori îndoiala e o buruiană grozav de roditoare, ca de altfel toate buruienile de pe lumea asta. Pentru că ele, dacă ai observat, nu trebuie îngrijite grozav ca să crească. Cresc cu de la sine putere și înăbușă orice planta folositoare dacă nu pui mâna și le rupi tu de la rădăcină. Cam de asta cred eu că a dispărut dragostea. N-a fost încă rupt răul de la rădăcină, indiferent de natura lui.