În anul 1854 s-a născut Victor Babeș, bacteriolog și morfopatolog român, membru al Academiei Române din 1893. În colaborare cu Victor André Cornil, este autorul primului tratat de bacteriologie din lume (Bacteriile și rolul lor în anatomia și histologia patologică a bolilor infecțioase) prin care a pus bazele moderne ale acestei științe. De asemenea, este fondatorul școlii românești de microbiologie. (d. 19 octombrie 1926)
1534: Christian al III-lea este proclamat rege al Norvegiei și Danemarcei la biserica din orașul Rye. De domnia lui se leagă implementarea reformei protestante în această zonă.
1776: A fost adoptat documentul numit Declarație de independență a Statelor Unite ale Americii prin ratificarea sa de către Congresul Continental, prima entitate conducătoare a noului stat creat.
1827: Sclavia este abolită în statul New York.
1876: S-a creat, la București, „Societatea națională de Cruce Roșie a României”. La 23 august același an, societatea a fost recunoscută de Comitetul Internațional al Crucii Roșii de la Geneva. (4/16)
1914: La Viena au loc funeraliile Arhiducelui Franz Ferdinand și ale soției sale Sofia, la șase zile după asasinarea lor la Sarajevo.
1928: Marea Britanie: Este acordat dreptul deplin de vot pentru femei.
1946: România și Marele Ducat al Luxemburgului au reluat relațiile diplomatice la nivel delegație.
1950: Prima emisie a postului de radio Europa Liberă.
1957: S-a înființat, la București, Arhiva Națională de Filme.
1960: A fost inaugurat noul steag american, în urma admiterii statului Hawaii ca cel de-al 50-lea stat al SUA, în august 1959.
1970: România și Costa Rica au stabilit relații diplomatice la nivel de ambasadă.
1998: Japonia lansează sonda Nozomi pe Marte, și se alătură, astfel, Statelor Unite și Rusia în lista națiunilor care explorează spațiul.
2009: Coroana Statuii Libertății se redeschide pentru public, după opt ani de închidere din motive de securitate în urma atacurilor din 11 septembrie 2001.