Ce colos iese din competiție? Duel de excepție în Europa League, între FC Barcelona și Manchester United

Două dintre cele mai importante cluburi de fotbal din Europa au ajuns să se înfrunte în cea de-a doua competiție continentală, ca importanță. Multiple câștigătoare de UEFA Champions League, Manchester United și FC Barcelona se vor înfrunta pentru calificarea în optimile Europa League. Până nu de mult, cele două formații își disputau finala Ligii Campionilor, însă performanțele slabe din ultimele sezoane le-au adus în situația de a se lupta pentru calificarea în fazele superioare ale Europa League. 

Pe lângă rezultatele sub așteptări, au contribuit la acest declin și gestionarea deficitară a resurselor financiare. De altfel, patronii lui Manchester United și-au anunțat chiar intenția de a vinde clubul. În același timp, FC Barcelona se confruntă cu o acută criză de fonduri. Deși nu mai au anvergura de altădată, atât catalanii cât și englezii atrag un interes uriaș din partea fanilor, astfel că duelul lor se anunță a fi cu adevărat fascinanti. Cine este, însă, favorită?

Barca vs. Man. United, duel de gală în Europa League

Duelul dintre cele două echipe este unul care ascunde o rivalitate marcantă pentru istoria fotbalului. Pe Manchester United și FC Barcelona le leagă meciuri încinse, precum finalele UCL din 2009 și 2011, precum și legendarul moment din 1999. Atunci, United a câștigat Liga Campionilor chiar pe stadionul Barcelonei, Camp Nou, după o revenire de senzație în fața lui Bayern Munchen. 

Dacă vrei să trăiești la intensitate maximă duelul care se va disputa pentru prima oară în istorie în Europa League, intră și descoperă cotele la pariuri pe Europa League – manșa tur se va juca în data de 16 februarie, cu începere de la ora 19:45, pe Camp Nou. Returul este programat pentru 23 debruarie, pe Old Trafford, un alt stadion de legendă pentru fotbalul european.

Favorită pentru un succes în tur este FC Barcelona, cu o cotă de 1,77, în vreme ce victoria lui Manchester United are cota 4,50. Remiza a primit din partea bookmakerilor cota de 3,75. Stattul de favorită al Barcelonei este explicabil printr-o serie de argumente foarte importante. Acestea vizează atât istoricul confruntărilor directe, cât și circumstanțele actuale pe care le experimentează cele două cluburi. 

În privința duelurilor directe dintre cele două formații, de-a lungul istoriei au avut loc 13 astfel de meciuri în competițiile europene. Manchester United  s-a impus de trei ori, au existat patru remize, iar FC Barcelona a câștigat șase dueluri. Pe Camp Nou, catalanii au câștigat trei meciuri din șase disputate, în vreme ce United s-a impus doar o dată. Două partide s-au încheiat la egalitate. Două meciuri s-au jucat pe teren neutru, adică finalele Ligii Campionilor din 2009 și 2011, ambele câștigate de FC Barcelona. 

Pe Old Trafford s-au disputat cinci meciuri, iar United a reușit să câștige două. La fel de multe partide s-au încheiat cu rezultate de egalitate, în vreme ce catalanii s-au impus doar o dată. Ultima “dublă“ dintre cele două echipe a avut loc în 2019, în sferturile UEFA Champions League. Barcelona s-a impus, atunci, cu 1-0 pe Old Trafford și cu 3-0 pe Camp Nou. 

În prezent, FC Barcelona traversează o perioadă bună pe plan intern, însă a fost eliminată din grupele Ligii Campionilor. De partea cealaltă, United a terminat doar pe locul 2 grupa de Europa League din care a făcut parte. Alege-ți favorita și profită de cotele excelente disponibile pa ariuri pe Europa League. Nu uita că acestea se pot modifica, până la startul meciului!

 

Sursa foto: Pixabay.com