Sâmbătă, 16 decembrie 2023, a avut loc ce-a de-a XXI-a ediție a Festivalului „La Ieslea Domului”, eveniment care se desfășoară în fiecare an la Solonețu Nou, în preajma Sărbătorii Nașterii Domnului.
Trebuie spus că Festivalul „La Ieslea Domnului” s-a înscris ca o permanentă în calendarul manifestărilor organizate de Uniunea Polonezilor din România.
Festivalul a fost deschis de președintele Uniunii Polonezilor din România, deputatul Ghervazen Longher, care s-a adresat copiilor, tinerilor, profesorilor și tuturor celor prezenți exprimându-și bucuria că s-au întâlnit deja pentru a 21-a oară și că în continuare păstrează și cultivează această frumoasă tradiție.
La ediția din acest an au participat preșcolari și elevi din Solonețu Nou, Baineț, Vicșani, Moara, Siret, Poiana Micului, Pleșa, Cacica, Păltinoasa, Suceava, precum și liceenii care învață limba polonă în Suceava și la Colegiul „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului, însoțiți de profesori, părinți și bunici.
De asemenea, la eveniment au fost prezenți și inspectorul pentru limba polonă din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Suceava, Cristina Maria Albu, președintele Uniunii Polonezilor din România, deputatul Ghervazen Longher, pr. dr. Stanislav Ioan Cucharec, capelanul polonezilor din dieceza de Iași si paroh în Solonețu Nou, precum și vicepreședinții uniunii.