CFR: Trenurile înaintează greu în nordul ţării din cauza zăpezii

Traficul feroviar în partea de nord a ţării, în special în zona montană a judeţului Suceava, se desfăşoară cu dificultate din cauza ninsorilor abundente şi a vântului puternic, iar două trenuri staţionează temporar pentru îndepărtarea unui copac căzut pe calea ferată, potrivit Companiei Naţionale de Căi Ferate, informează Agerpres.

„Traficul feroviar în partea de nord a ţării se desfăşoară cu dificultate din cauza vremii nefavorabile – ninsori abundente şi vânt puternic – cu precădere în zona montană aferentă judeţului Suceava, unde mai mulţi copaci prăbuşiţi pe firul de contact au impus intervenţia cu drezinele pantograf pentru repunerea sub tensiune a liniei de contact. S-a intervenit cu drezine pantograf pe intervalul CF Floreni – Coşna – Grădiniţa, Lunca Ilvei – Ilva Mică – Ilva Mare, Dărmăneşti – Cacica şi Pojorâta – Mestecăniş. Pe tronsonul Floreni – Coşna – Grădiniţa şi Lunca Ilvei – Ilva Mică – Ilva Mare s-a repus sub tensiune. Se acţionează în continuare între Larion şi Silhoasa pentru îndepărtare copac şi repunere sub tensiune”, se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, la ora 14:00, două trenuri de călători (IR 1834 şi IR 1833) staţionau până la finalizarea operaţiunilor de repunere a liniei sub tensiune. În acelaşi timp, între staţiile Dărmăneşti şi Cacica, la ora 12:50 s-a repus sub tensiune linia de contact, trenul R 5723 fiind reînscris în circulaţie, iar pe intervalul Pojorâta – Mestecăniş trenurile au fost retrasate pe firul I, echipele intervenind pentru repunerea sub tensiune a liniei de contact doar pe firul II. Reprezentanţii CFR precizează că traficul feroviar se desfăşoară în continuare în condiţii de vreme nefavorabilă, în special pe raza judeţelor aflate sub incidenţa celor două Coduri – galben şi portocaliu – de ninsori abundente şi de vânt puternic, scrie psnews.ro.