Cherestea și bușteni în valoare de peste 10.000 lei conficate de către polițiștii din Marginea

Polițiștii de la Secțiile Rurale Marginea și Gălănești au depistat nu mai puțin de patru transporturi ilegale de lemn în două zile. Cel puțin în trei cazuri se poate vorbi de transporturi importante de lemn de pe piața neagră.

Și de această dată cei care s-au remarcat în mod deosebit sunt polițiștii de la Secția Rurală Marginea.

Într-un prim caz, pe 4 aprilie, în jurul orei 6.30, un echipaj de la Marginea, care desfășura un control pe linia combaterii delictelor silvice, a oprit, pe drumul județean din Volovăț, o autoutilitară care transporta cherestea, condusă de un bărbat din Mănăstirea Humorului.

Șoferul nu deținea aviz de însoțire al materialelor lemnoase și nu putea justifica lemnul.

Mașina a fost condusă sub escortă la sediul Ocolului Silvic Marginea, unde personalul silvic a procedat la inventarierea încărcăturii de materiale lemnoase. A rezultat că era transportată cantitatea de 4,27 mc cherestea specia molid. Cantitatea de lemn, cu o valoare de aproape 4.000 de lei, a fost confiscată și predată în custodie Ocolului Silvic Marginea.

Tot pe 4 aprilie, dar seara, la 20.30, patrula de siguranță publică din cadrul aceleași secții de la Marginea a reperat în trafic, pe DN 17A, în satul Marginea, două autoutilitare care circulau una după alta iar șoferii, la vederea polițiștilor, au oprit brusc.

Mașinile erau conduse de un bărbat în vârstă de 41 de ani, din satul Voievodeasa, comuna Sucevița, respectiv de un șofer în vârstă de 52 de ani, din Frătăuții Noi, care transportau bușteni pentru gater specia rășinoase. Ambii nu puteau justifica lemnul transportat. Și în acest caz, autoutilitarele au ajuns la punctul de descărcare din cadrul Ocolului Silvic Marginea, unde personalul silvic a procedat la inventarierea materialelor lemnoase identificate în mijloacele de transport.

Una dintre autoutilitare transporta 6,18 m.c. bușteni pentru gater specia molid, iar a doua 8,07 mc bușteni pentru gater specia molid. Așadar, cantități importante de lemn, în valoare de 3-4000 de lei aproximativ fiecare.

În toate cazurile, șoferii au încasat și amenzi pentru transport ilicit de lemn.

Astfel de transporturi reprezintă acum grosul traficului de lemn de pe piața neagră din județ. Foarte puțini hoți de lemne își permit să transporte cantități mai mari pentru a nu risca să le fie confiscate mijloacele de transport.

A doua zi, vineri, 5 aprilie, polițiștii de la Secția Rurală Gălănești au depistat, la Putna, o autoutilitară care transporta 2,11 mc lemn foc molid, de asemenea fără acte de proveniență.

„Poliţiştii atrag atenţia asupra respectării legislaţiei în domeniul silvic, acţiuni şi controale în vederea celor care comit delicte silvice urmând a fi desfăşurate şi în perioada următoare în vederea identificării şi tragerii la răspundere a celor care încalcă normele în vigoare”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Suceava.