Comuna Moara se pregătește de sărbătoare. Duminică, 21 august, pe terenul de sport din satul Moara Nică se va desfășura Ziua Comunei, eveniment la care sunt invitați să participe toți cetățenii din localitate. Organizatorii au pregătit un program divers cu invitați speciali care vor susține spectacole memorabile, între care Plăieșii și Alexandru Brădățan, dar și artiști locali.
Și pentru că administrația publică locală are un respect deosebit față de exemplele de viață din comunitate, familiile care împlinesc 50 de ani de căsătorie vor fi premiate de Primărie și Consiliul Local Moara, iar un sobor de preoți, în frunte cu PS Damaschin Dorneanul, va oficia o slujbă arhierească.
„Avem deosebita onoare de a vă invita duminică, 21 august 2022, începând cu ora 09.00, pe terenul de sport al Școlii Gimnaziale Moara Nică, unde va avea loc Ziua Comunei Moara.
În deschidere se va desfășura o slujbă arhierească, la care va participa preasfințitul Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, urmând sărbătorirea cuplurilor care împlinesc 50 de ani de căsătorie.Vă invităm la expoziția de produse tradiționale, ale producătorilor locali, unde veți putea găsi produse agricole, apicole, legumicole și de pepinieră, și desigur, profuse din gama de patiserie și cofetărie.
Începând cu ora 13.30, ne vom veseli alături de îndrăgiți artiști și ansambluri tradiționale”, a transmis primarul comunei Moara, Eduard Dziminschi.