Comuna Voitinel, în straie de sărbătoare. De Sfântul Ilie, Primăria organizează Strânsură, pe Dealul Leahului

Primăria comunei Voitinel organizează miercuri, 20 iulie, de Sfântul Ilie, Strânsură pe Dealul Leahului. Evenimentul va debuta în jurul orei 14:00, iar cei prezenți se vor putea bucura de melodiile celor mai iubiți artiști din generația tânără a folclorului românesc, dar și de spectacolele susținute de Ansamblul Folcloric „Flori Vicovene”, Ansamblul Frătăuți „Șukar Piranda”, dar și de tinere talente locale.

Între artiștii ce vor fi prezenți la Strânsura de la Voitinel se numără Alexandru Brădățan, Oana Tomoioagă, Andreea Haisan, Paul Ananie și Adriana Bucevschi.

„Acest eveniment vine după doi ani grei de restricții, de aceea sunt convinsă că oamenii sunt dornici să petreacă. Și cum să o facă mai frumos, decât în compania acestor artiști pe care îi îndrăgesc. Așadar, îi așteptăm pe toți cei interesați la Strânsură, pe Dealul Leahului”, a transmis primarul comunei Voitinel, Maria Pleșca.