Conducerea AUR Suceava: „Disperarea lui Ghiță Flutur scoate la lumină aura acestuia de dictator”

Conducerea Partidului Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) Suceava a transmis un comunicat de presă prin intermediul căruia lansează un nou atac la adresa liderului PNL Suceava, Gheorghe Flutur. Reprezentanții AUR critică faptul că liberalii au anunțat că vor organiza un miting împotriva extremismului și îi cer din nou lui Gheorghe Flutur să plece acasă.

Redăm integral comunicatul de presă:

„Baronul galben de Suceava, Ghiță Flutur, deranjat de faptul că, după ani buni în care a condus județul discreționar, sucevenii au ieșit în stradă pregătește pentru această duminică un anti-protest sau, cum l-a prezentat în presa națională, un miting împotriva extremismului.

De fapt, această adunare pe care o pregătește baronul Flutur nu va fi altceva decât o scoatere forțată în stradă a angajaților din instituțiile subordonate Consiliului Județean Suceava, a membrilor PNL din toate colțurile județului, dar și a asistaților sociali pe care îi plătesc autoritățile locale PNL.

Va fi un fel de aducere la oaste cu arcanul reinterpretată de Ghiță Flutur și trepădușii săi politici. Ghiță Flutur îi consideră pe sucevenii care au avut curajul să iasă împotriva lui în stradă extremiști. De ce sunt aceștia extremiști? Pentru că nu mai acceptă o conducere autoritară a județului, pentru că nu mai acceptă să trăiască în subdezvoltarea propusă de Flutur și PNL ca politică de județ, pentru că nu mai vor ca toate resursele Sucevei să ia calea prietenilor austricei ai lui Flutur, pentru că nu mai vor ca fii și fiicele Sucevei să mai ia calea diasporei? De asta suntem extremiști? Toate aceste mișcări descreierate și fără logică ale lui Ghiță Flutur nu fac decât să scoată la iveală disperarea unui baron care vede cum sfârșitul său politic se apropie.

Își dă seama că atitudinea de conducător autocrat al Sucevei nu va mai fi acceptată de suceveni, care nu se vor mai lăsa impresionați de amenințările peneliștilor locali. Ghiță Flutur, Suceava s-a trezit! E timpul să pleci la pensia specială de care vei beneficia la fel ca alți baroni din țară și să lași județul să se dezvolte!”.