Conducerea Primăriei Frătăuții Vechi, mesaj de condoleanțe pentru familiile celor patru tineri ce și-au pierdut viața

Conducerea Primăriei comunei Frătăuții Vechi transmite condoleanțe familiilor celor patru tineri ce și-au pierdut viețile în cumplitul accident de la Dorna Candrenilor.
Cele patru persoane care ș-au pierdut viața în mașina morții sunt Robert Ionel Mafteian, de 19 de ani, din comuna Dornești, Maria Balan, de 26 de ani, din Marginea, Ioana Tiperciuc, de 18 ani, domiciliată în municipiul Rădăuți și Andrei Pintilescu, de 31 de ani, din Măneuți – Frătăuții Vechi, care a decedat la Spitalul Municipal Vatra Dornei. Cea de-a cincea persoană din mașină, Ștefan Tanasiev, de 29 de ani, din Rădăuți, se află internată la Spitalul Județean Suceava.
„Cu adânc regret, Primăria Frătăuții Vechi este alături de familiile celor 4 tineri care si-au pierdut viața în tragicul accident petrecut în dimineața zilei de 21 august 2023: Andrei Pintilescu (31 de ani), Maria Balan (26 de ani), Robert Ionel Mafteian (20 de ani), Ioana Tiperciuc, (18 ani).
Vă transmitem sincere condoleanțe și suntem alături de voi cu gândurile și rugăciunile noastre.
Dumnezeu să-i ierte și să-i odihnească în pace pe cei patru tineri plecați mult prea devreme”, a transmis conducerea Primăriei Frătăuții Vechi.