Consiliul Județean și Prefectura se întorc în Palatul Administrativ din centrul Sucevei

Vineri, 10 octombrie, are loc recepția oficială a lucrărilor de reabilitare a Palatului Administrativ din Suceava. Clădirea a fost grav afectată de incendiul din martie 2021, iar intervențiile ample de refacere au durat mai bine de trei ani. Recepția este un moment esențial, care marchează finalizarea lucrărilor de consolidare, modernizare și refuncționalizare a uneia dintre cele mai importante clădiri din județ.

Evenimentul are caracter administrativ, iar la fața locului sunt prezenți reprezentanți ai Companiei Naționale de Investiții (CNI), diriginții de șantier și reprezentanții firmelor din asocierea care a executat proiectul.

Astfel, după recepția lucrărilor, Consiliul Județean Suceava și Prefectura Suceava își vor relua activitatea în incinta Palatului Administrativ. Trebuie precizat că, independent de acest proiect al CNI, Serviciul de Telecomunicații Speciale trebuie să realizeze lucrări de cablare a clădirii astfel încât totul să poată funcționa în parametri normali.

Cel mai probabil, mutarea celor două instituți se va face în a doua jumătate a lunii octombrie.

Clădirea, situată în centrul municipiului, este nu doar un simbol arhitectural, ci și sediul principal al administrației județene. Reluarea activității în acest spațiu înseamnă normalizarea funcționării instituțiilor și încheierea unei perioade dificile, în care administrația a fost dispersată în mai multe clădiri.