Corpul B al Liceului „Vasile Cocea”, inaugurat și sfințit, după modernizare. Traian Iliesi: „Deschidem porțile pentru un viitor luminos și plin de succes pentru Moldovița”

Corpul B, recent modernizat, al Liceul Tehnologic „Vasile Cocea” Moldovița a fost inaugurat vineri, 22 martie, printr-un eveniment cu fast. Aici va funcționa Școala Gimnazială cu clasele I-VIII. Investiția, realizată cu fonduri europene atrase de Primăria Moldovița prin Programul Operațional Regional 2014-2020, se ridică la 7,5 milioane de lei, din care peste 1,3 milioane de lei reprezintă contribuția Primăriei. Trebuie spus că de cele 13 săli de clasă moderne se vor bucura peste 200 de elevi din localitate.

La evenimentul de inaugurare și sfințire, alături de primarul Traian Iliesi au fost și președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor și inspectorul general al IȘJ Suceava, prof. Grigore Bocanci. Invitații au fost primiți cu pâine și sare de către elevi îmbrăcați în straie populare.

După intonarea imnului național, un sobor de preoți, condus de părintele protopop Aurel Goraș, a oficiat slujba de sfințire a clădirii.

„Astăzi este o zi deosebită pentru comunitatea noastră deoarece școala din Moldovița a îmbrăcat haine de de sărbătoare în așteptarea elevilor, după ample lucrări de reabilitare. Un proiect ambițios pentru care s-au depus multe eforturi, proiect prin care s-a schimbat imaginea școlii la cele mai înalte standarde ale Uniunii Europene. Cu fiecare cărămidă pusă și cu fiecare clasă pregătită s-a construit aici o instituție educativă modernă și sigură, unde copiii vor avea posibilități de a învăța și de a-și dezvolta cunoștințele. Astăzi deschidem porțile pentru un viitor luminos și plin de succes pentru Moldovița, această școală fiind complet reabilitată din respect pentru cei care îi iubim cel mai mult, copiii noștri. În calitate de primar al comunei Moldovița, sunt onorat să vă am alături deoarece acest proiect reprezintă rezultatul unei colaborări strânse între autoritatea locală și autoritățile județene în vederea oferiii unei educații de calitate pentru generațiile viitoare de elevi. Investiția în infrastructura școlară este o prioritate pentru noi deoarece înțelegem că educația este cheia succesului și a dezvoltării durabile a unei comunități. Această școală are în momentul deschiderii toată documentația de avizare și autorizare necesară din partea instituțiilor publice abilitate pentru siguranța copiilor și cadrelor didactice.Toți ați făcut posibilă transformarea acestei școli într-un centru educațional de excelență. Vreau să îi mulțumesc în mod special domnului inginer Marius Pascariu, proiectantul. De când am venit primar am colaborat cu domnul inginer, ne-a făcut poduri pe unde circulă toată lumea din Moldovița, școlile care mai urmează spre aprobare și alte școli, proiectul cu apa și canalizarea. Vrem să mulțumim și firmei Gav Construct de la Poieni Solca, care s-a ocupat de această construcție și domnului Ilarion Flutur, care a lucrat foarte mult la școala asta și cu mare simț de răspundere și care a spus că eu trăiesc în Moldovița și vreau să rămână pentru Moldovița un lucru frumos care să dureze ani de zile. Vreau să mulțumesc domnilor directori cu care am colaborat în 2015 – 2016 de când am avut discuția pentru a face investiția. Toți cei care au fost directori de la domnul Ovidiu Balabasciuc, Geta Iliesi, domnul profesor Negură, Laura Șuta, doamna Mitric”, a spus primarul comunei Moldovița, Traian Iliesi.

Edilul a oferit colectivului de cadre didactice o icoană a Maicii Domnului cu Mântuitorul Isus Hristos.

Flutur: „Mă leagă mulți ani de dezvoltarea localității dumneavoastră”

 

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a felicitat echipa de la Moldovița pentru lucrurile bune pe care le-a implementat în comunitate. De asemenea, șeful administrației județene a anunțat că elevii de la Moldovița vor primi o masă caldă la școală și asta după ce unitatea școlară a fost prinsă în programul Masă Sănătoasă, demarat de Guvernul României.

„Vă felicit pentru că aveți o școală nouă și sunt convins că a ieșit o treabă gospodărească. Eu aș vrea să vorbesc câteva lucruri despre viitor pentru că mă leagă mulți ani de dezvoltarea localității dumneavoastră și știu că așteptați în continuare noi dezvoltări. Vestea cea bună care vine astăzi este că Moldovița primește masă caldă în școli. Programul Masă caldă înseamnă că aici copiii vor mânca la prânz o masă sănătoasă. Transformăm programul Cornu și Laptele în masă caldă. Am luptat mult ca să mănânce copiii un prânz sănătos. Pentru că mai important ca orice este alimentația la timp la copii. O să vedeți dumneavoastră părinții că e un mare avantaj. Chiar dacă e un pic mai scump, costă statul, cred că într-o primă fază o să avem circa jumătate de milion de copiii care o să fie finanțați după care se merge la toți copiii din România. Dar Moldovița intră la priorități și mă bucur de acest lucru și cumva vine ca un cadou de casă nouă pentru noua investiție de aici. Îmi aduc aminte cu ani în urmă că aveam foarte multe școli cu WC în curte. Mai sunt 4. S-a investit și vreau să mulțumesc primarilor pentru asta. Ăsta este pasul spre civilizație dragii mei. Despre școli aș putea să vorbesc mult. E o prioritate pentru că ei sunt puiuții care vin din urmă să ne ia și locul. Unul dintre ei o să fie și primar de aici din curtea școlii dacă nu mai mulți. Să nu te temi Traiane. Și în locul meu să vină că astea sunt trecătoare toate”, a transmis președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, care a adăugat că: „Dacă dau filmul înapoi îmi aduc aminte de dezvoltarea dumneavoastră. Acum primarul vrea mai mult. Am făcut ceva la Argel, podul, am trecut spre munte și va trebui ca următorul pas să fie legătura cu Brodina. Este un program mare pe care l-am pregătit pe Valea Brodinei. Venim în acest an cu asfaltul și mai avem de aici de la Moldovița ca să nu mai rămână zona înfundată și în momemtul în care vă deschidem spre Brodina spre Ulma, spre frontieră este pasul spre dezvoltarea turismului aici, la dumneavoastră. Moldovița lucrează la un proiect de 6 milioane de euro pentru apă și canalizare. Astea nu sunt povești de campanie electorală. Sunt proiecte la care știu că aveți toate avizele și vă apucați de treabă. Moldovița are un proiect de peste 1.300 de case care primesc gaz metan, racordarea la gaz metan. Astea nu sunt povești, sunt fonduri și proiecte aprobate. Apă canal, gaz metan, drumuri, școli. Asta înseamnă pasul spre civilizație. Sigur că lumea vrea mai mult și eu înțeleg asta. Sigur, ce ar trebui mai mult înseamnă mai multe locuri de muncă. Asta este bătălia noastră în această perioadă. Despre asta o să mai vorbim. Eu sunt foarte bucuros că Traian Iliesei este un om de inițiativă. Acuma suntem cu un dispensar aici. Tot a venit la mine că vrea să vă facă un dispensar nou. Multe proiecte. Sunt la curent, am fost alături de dumneavoastră, o să fiu în continuare. Aici avem o înțelegere perfectă între români și ucraineni și eu vă felicit pentru asta. Să aveți încredere în noi oameni buni că am rămas prieteni ai Moldoviței și să țineți aproape de acest primar gospodar pentru că este un om care și dimineața și seara îl găsesc în teren. Nu e un primar cu papuci de lac. E un primar care știe să meargă și în cizme, știe să bată și cu pumnul în masă și o face și la mine câteodată când cere drepturile dumneavoastră. Eu de acest fel de primari am nevoie. Cu el am pornit la drum cu mulți ani în urmă și vreau să continuăm sa facem ceva util pentru dumneavoastră aici la Moldovița.

Angelica Fădor: „Mă bucur că domnul primar a înțeles că investind în educație, investește  practic în viitorul localității”

 

Deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor l-a felicitat pe edilul Traian Iliesi pentru investiție. De asemenea, ea le-a vorbit celor prezenți despre buna colaborare pe care o are cu primarul de la Moldovița.

„Vă înțeleg pe deplin emoția dumneavoastră domnule primar și înțeleg emoția tuturor celor care sunt astăzi aici. Mi-am adus aminte cu drag de faptul că în urmă cu 12 ani, la 1 martie 2012, din postura de primar atunci inauguram școala de la Iacobeni. Atunci la fel ca și acum era prezent domnul președinte Gheorghe Flutur de al cărui sprijin m-am bucurat și de al cărui sprijin se bucură și domnul primar atunci când vine vorba de realizarea obiectivelor de investiții. În urmă cu aproximativ o lună am ajuns la Moldovița și l-am sunat pe domnul primar. Dumnealui mi-a spus că este la școală și am hotărât să vin aici pentru a discuta. Am avut bucuria de a parcurge alături de domnul primar pas cu pas fiecare sală de clasă a acestei școli. Mi-a explicat cu lux de amănunte ce se va desfășura în fiecare sală, unde vor fi laboratoarele, ce se întâmplă afară cu centrala termică, cu terenul de sport și a demonstrat faptul că era implicat și îi păsa de ceea ce se întâmplă în comunitate, spunându-mi că singurul document care lipsește este acel aviz ISU și că își direște din tot sufletul ca în cel mai scurt timp dumneavoastră cadrele didactice dar și copiii să puteți reveni în clasă. Mi-a spus câte piedici a avut de-a lungul timpului pentru că doar cei care implementează proiecte știu cât este de greu de la ideea de proiect până la momentul în care efectiv îl vedem realizat. Mă bucur că aici domnul primar a înțeles că investind în educație, investește  practic în viitorul localității. Mă bucur să văd că aici la Moldovița funcționează foarte bine parteneriatul școală, părinți, respectiv comunitate locală”, a spus deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor.