Cortul AUR din Suceava, vandalizat pentru a doua oară în mai puțin de o săptămână

În mai puțin de o săptămână, cortul AUR din centrul Sucevei a fost vandalizat pentru a doua oară. Potrivit reprezentanților partidului, fapta a fost comisă, „și de această dată, la adăpostul întunericului”.
„Cei care ne acuză de extremism ar trebui să condamne fără rezerve astfel de acte. Violența și intimidarea nu au loc într-o societate democratică.
A fost depusă o plângere la Poliție, iar cei responsabili trebuie identificați și trași la răspundere.
Noi vom rămâne în mijlocul oamenilor și ne vom continua activitatea cu aceeași hotărâre”, au transmis reprezentanții AUR Suceava.