Președintele Șoldan, la hramul Mănăstirii „Sfântul Ilie” din Șcheia: „Este una dintre cele mai frumoase imagini ale Bucovinei”

Mănăstirea „Sfântul Ilie” din Șcheia și-a sărbătorit luni, 20 iulie, hramul, în cadrul unei slujbe la care au participat sute de credincioși, alături de oficialități locale, printre care și președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan.

Șeful administrației județene a luat parte, alături de primarul comunei Șcheia, Cristinel Burac, la Sfânta Liturghie oficiată de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Președintele Șoldan, la hramul Mănăstirii „Sfântul Ilie” din Șcheia: „Este una dintre cele mai frumoase imagini ale Bucovinei”

„Am luat parte, în această dimineață, alături de primarul comunei Șcheia, Cristinel Burac, la hramul Mănăstirii «Sfântul Ilie», unde sute de credincioși s-au adunat la Sfânta Liturghie oficiată de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul.
Curtea mănăstirii era plină de oameni de toate vârstele: copii, tineri, părinți și bunici, mulți îmbrăcați în frumoase costume populare, veniți cu credință și cu bucuria de a fi împreună la această mare sărbătoare.
Este una dintre cele mai frumoase imagini ale Bucovinei și un răspuns simplu la îndemnul din predica de astăzi a Preasfințitului Părinte Damaschin: să nu ne îndepărtăm de Dumnezeu!
Le doresc locuitorilor satului Sfântu Ilie, credincioșilor de pretutindeni și, în mod special, celor care poartă numele Sfântului Proroc Ilie multă sănătate, liniște sufletească și bucurii alături de cei dragi”, a transmis Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava.