Cseke Attila a semnat noi contracte cu finanţare prin PNRR cu 10 Primării din județul Suceava

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a semnat 242 de noi contracte finanțate prin componenta C10 – Fondul Local din Planul Național de Redresare și Reziliență, din care 10 doar în județul Suceava.

Contractele, în valoare totală de 400.471.379,91 lei, au fost încheiate între autorități publice locale din 230 unități administrativ-teritoriale și Ministerul Dezvoltării și vizează asigurarea infrastructurii pentru transportul verde, prin achiziționarea unor puncte de încărcare pentru vehicule electrice, dezvoltarea unor sisteme inteligente de management local, precum și realizarea și extinderea unor rețele de supraveghere video.

Din județul Suceava, au fost semnate mai multe contracte de finanțare de către Primăriile Baia (Asigurarea de sisteme TIC în U.A.T. Comuna Baia, JUDETUL SUCEAVA, în valoare de 1.721.812.78 lei), Bălăceana (Dezvoltarea sistemului de management local prin implementarea unor infrastructuri inteligente la nivelul Comunei Bălăceana, județul Suceava, în valoare de 1.598.745.28 lei), Cârlibaba (Dezvoltarea sistemului de management local prin implementarea unor infrastructuri inteligente la nivelul Comunei Cârlibaba, judetul Suceava, în valoare de 1.844.880.28 lei), Dumbrăveni (Dezvoltarea sistemului de management local prin implimentarea unui ~Sistem de monitorizare și siguranță a spațiului public~ la nivelul Comunei Dumbraveni, judetul Suceava, în valoare de 352.914.96 lei), Fântâna Mare (Implementarea sistemelor inteligente de management local în comuna Fantana Mare, judetul Suceava, în valoare de 1.598.745.28 lei), Milișăuți (Sistem inteligent de management în orașul Milișăuți, județul Suceava, pentru integrarea datelor spațiale într-o soluție (GIS) prin PNRR 2022/C10 Acțiunea I.1.2., în valoare de 899.055,00 lei), Moldova Sulița (Dezvoltarea sistemului de management local prin implementarea unor infrastructuri inteligente la nivelul Comunei Moldova Sulita, judetul Suceava, în valoare de 1.560.397.45 lei), Moldovița (Asigurarea de sisteme TIC in U.A.T. Comuna MOLDOVIȚA, JUDETUL SUCEAVA, în valoare de 1.721.812.78 lei), Siret (Achiziționarea de infrastructuri ITS/TIC (Sisteme Inteligente de Transport / Tehnologia informației și a comunicațiilor în Orașul Siret, județul Suceava, în valoare de 836.859 lei) și Vulturești (Dezvoltarea sistemului de management local prin implementarea unor infrastructuri inteligente la nivelul Comunei Vulturești , jud Suceava, în valoare de 1.598.745.28 lei).

Până în prezent, prin cele trei componente ale PNRR, au fost semnate 2.850 contracte de finanțare, în valoare totală de 19.540.790.543,58 de lei, a precizat ministrul Dezvoltării.