Citesc a nu știu câta oară un articol despre cât de minunate sunt pisicile, ce capacitate fenomenală au ele de a absorbi energia negativă, cum vindecă ele aura și stare de sănătate mai ceva decât mama, tata și dumnezeii doctorilor. Ba mai mult, cică și protejează casa de spiritele rele. Ce să mai zic: de-acuma gata! Nu mai chem niciun preot să de-a cu agheazmă prin casă. Gata! Prind mâțul și frec cu el pereții. Ca să fiu sigur că totul e ok cu mine și că am parte de protecție spirituală, leg mâțul cu o frânghie și îl pun la gât. Pupa-i-aș tălpicele lui pufoase să i le pup!
Mă uit la mâțul nostru, pentru că da, am ajuns de vreo 3-4 săptămâni să avem pisic. Cred că-i defect! Nu știu cum se face, dar al nostru nu face nimic din cele spuse în articolul ăla.
– Cred că nu l-a citit! îmi zic în gând.
Îl iau lângă mine și încep să-i citesc cu voce tare: „Toate pisicile au puterea, în fiecare zi, de a îndepărta energia negativă acumulată în corpul nostru… imediat ce adormim, ele absorb această energie. Dacă în familie există mai mult de o persoană și o singură pisică, ea poate acumula o cantitate excesivă de negativitate absorbind energie de la atâția oameni… Când dorm, corpul pisicii eliberează negativitatea pe care o îndepărtează de la noi. De asemenea, pisicile ne protejează în timpul nopții, astfel încât niciun spirt nedorit să nu intre în casa noastră sau în camera noastră în timp ce dormim…”.
-Ai auzit, sătănucă? Îl întreb. Mâțul, nimic. Torcea. Că asta face… lângă urechile mele, seară de seară, ceas de ceas… toarce de zici că are polipi. Zici că s-a stricat un tractor în nasul lui și s-a înfundat acolo. Îl aud și din baie, când toarce acolo.
Măi oameni buni, e groaznic cu un mâț în casă! Puteți voi să ziceți ce ați zice. Nu știu de unde naiba vine treaba aia cu eliberarea de energie negativă în preajma lui, că la mine în casă s-a triplat energia negativă de când îl am. Am vrut să-l duc la țară, să se bucure și el de libertatea curții și eu să rămân cu somnul me. Să încep ziua cu o cafea bună, nu cu curățarea litierei, să termin ziua cu un vin bun, nu cu curățarea litierii, să fac chestii de om normal nu să strâng toată ziua după el. Dar nu s-a putut. Fiica-mea îl îndrăgește de numai. Și culmea e că se ocupă de dânsul. Ea-l hrănește, îi pune apă, îl piaptănă, îl spală, se joacă cu el, are grijă să nu intre în bucătărie, să nu strice mobila. Eu mă ocup doar cu rahatul. Și se răhățește măi oameni buni de am crezut într-o dimineață că am uitat ușa deschisă și s-a căcat în litiera lui un bărbat în toată firea. Nu-mi venea a crede! Am vrut să-i fac poză și să pun pe net. Poate câștigam un premiu ceva, intram în Cartea Recordurilor, apăream la Măruță, la 40 de întrebări cu Denise Rifai, cine știe poate chiar în cartea de Istorie. Dar n-am putut să țin aparatul în mână, că-mi venea să-mi vomit și sufletul. Când l-am aruncat, pe cuvântul meu că ziceai că a lovit un asteroid pământul, așa a sunat. Cărămidă, dom`le!
Acuma caut articolul ăla în format audio să i-l pun la urechi când doarme. Poate prinde și el ceva….