Cum să fii eficient și să câștigi timp când lucrezi din confortul propriului cămin

Fie că ești freelancer, fie ai un program de lucru hibrid, ca să fii cât mai eficient și să câștigi timp când lucrezi de acasă, e indicat să ții cont de câteva aspecte care o să îți ușureze viața. De la organizarea corespunzătoare și până la accesoriile potrivite, e necesar să te asiguri că totul este pus la punct până la ultimul detaliu, ca să îți atingi obiectivele. Așa că, iată câteva sfaturi utile în acest sens. 

Pregătește-ți corespunzător camera de lucru

Primul pas pe care este recomandat să îl faci e să îți pregătești încăperea în care muncești. Așadar, ține cont de câteva aspecte importante, cu ajutorul cărora să îți facilitezi munca. De exemplu, asigură-te că ai suficientă lumină în cameră și că ai aerisit în prealabil. De asemenea, ca să ții spatele drept și să stai comod când îți desfășori activitatea profesională, alege un scaun de calitate. 

În plus, pe biroul personal e necesar să ai câteva accesorii și dispozitive specifice, cum ar fi marker, pix, agendă, acumulator, căști, capsator, dosar, foarfecă sau un cablu USB. Pe de altă parte, ia în considerare faptul că, la un moment dat, o să fii nevoit să printezi anumite documente, imagini sau acte. Drept urmare, ca să faci economie de bani și de timp, când trebuie să scanezi sau să xeroxezi, apelează la un dispozitiv multifuncțional, precum o imprimanta hp. De asemenea, ca să nu fii luat prin surprindere când trebuie să o folosești, asigură-te că ai mereu la îndemână un cartus imprimanta hp

Ia fiecare task în parte și nu face mai multe activități simultan

Chiar dacă pare tentant să faci mai multe lucruri în același timp, adică să îmbini activitățile casnice cu task-urile de la muncă, nu e recomandat să faci acest lucru. Când începe programul de lucru, concentrează-te doar asupra sarcinilor de la job, fără să fii distras de alte aspecte. De asemenea, și când vine vorba de acest aspect, nu te ocupa de mai multe proiecte simultan, ci ia-le pe rând. Astfel, te asiguri că îți faci treaba cum trebuie, fără să revii asupra rezultatelor finale. Deci, nu este indicat să te supraaglomerezi în speranța că vei scăpa mai repede de ceea ce ai de făcut în ziua respectivă. 

Respectă un program și nu amâna lucrurile

Deși lucrezi de acasă, atunci când vine vorba de job, cel mai bine ar fi să respecți, totuși, un program, ca să nu dai lucrurile peste cap sau să le amâni. Așadar, trezește-te la aceeași oră zilnic, pentru a avea timp să te dezmorțești și să te pregătești pentru munca propriu-zisă. În plus, nu uita să mănânci, așa că ia micul dejun sau prânzul, în funcție de preferințe. Nu este indicat să sari peste mese, fiindcă nu vei avea energia necesară să îți duci treaba până la capăt, iar starea ta de spirit nu va fi la un nivel optim. De asemenea, încearcă să nu lenevești prea mult în pat, să amâni sarcinile importante sau să îți ocupi timpul cu altceva, fiindcă productivitatea ta depinde de aceste aspecte. 

Pe lângă aceste lucruri, ține cont și de alte aspecte importante, cu ajutorul cărora să fii eficient, când muncești de acasă. De exemplu, nu uita să iei pauze, dar și o gură de aer proaspăt. Ca atare, ai putea să ieși la o scurtă plimbare, ca să îți pui sângele în mișcare, mai ales că îți petreci majoritatea timpului în locuință. Totodată, și odihna joacă un rol important, pentru că are un impact direct asupra nivelului de concentrare sau memoriei. Așa că, dacă dormi măcar 7 ore pe noapte, o să fie suficient. Așadar, încearcă să reduci stresul la minimum, să te relaxezi și să iei fiecare task în parte. 

 

Sursă foto: Shutterstock.com