Deputatul Angelica Fădor: „Președintele Iohannis a promulgat Legea care vizează posibilitatea eliberării titlurilor de proprietate în zona necooperativizată, în timpul erei comuniste”

Deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor a informat că președintele României,  Klaus Iohannis, a promulgat Legea care vizează posibilitatea eliberării titlurilor de proprietate în zona necooperativizată, în timpul erei comuniste.
„Odată cu intrarea în vigoare a acestei legi, inițiate împreună cu colegii deputați liberali, deținătorii sau moștenitorii, ai căror terenuri nu au fost cooperativizate, indiferent că sunt intravilan sau extravilan, pot obține titlul de proprietate pe aceste terenuri”, a spus deputatul Angelica Fădor.