Deputatul AUR de Suceava, Florin Pușcașu, susține că disputele politice dintre partidele aflate la guvernare blochează proiecte importante pentru județ și afectează direct siguranța oamenilor. Într o conferință de presă, parlamentarul a vorbit despre situația podului peste râul Siret de la Zvoriștea, despre centura ocolitoare a Sucevei și despre investițiile care, în opinia sa, au rămas fără o soluție clară.
Pușcașu a declarat că a făcut mai multe demersuri oficiale pentru a atrage atenția asupra problemelor de la podul din Zvoriștea. Acesta a precizat că a adresat două interpelări parlamentare și a transmis recent o petiție către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. De asemenea, spune că a discutat cu reprezentanți ai companiei și a vizitat zona pentru a vedea starea podului.

Potrivit deputatului, podul este într o stare avansată de degradare și continuă să fie traversat de camioane de mare tonaj, deși restricția de circulație este de maximum 7 tone. El a afirmat că, în timpul vizitei sale, a observat un autocamion de aproximativ 24 de tone traversând podul, situație pe care o consideră un risc major pentru siguranța traficului.
Deputatul Florin Pușcașu atrage atenția asupra stării podului de la Zvoriștea și cere deblocarea proiectelor de infrastructură

Florin Pușcașu a spus că răspunsul primit din partea CNAIR, potrivit căruia în zonă sunt organizate periodic controale ale poliției, nu rezolvă problema și nu oferă suficiente garanții că poate fi evitat un accident grav.
„Contextul actual este unul plin de evenimente, în care orgoliile și luptele interne din partidele aflate la guvernare, precum și din coaliția formată împotriva firii doar pentru a se menține la putere, arată că nu mai există priorități pentru oameni, ci doar interese de gașcă și interese de grup. Acestea dictează deciziile și blochează proiectele care ar putea aduce dezvoltare și bunăstare cetățenilor.
Vorbim despre proiecte care sunt aduse mereu în discuție, dar sunt privite doar prin prisma intereselor personale și politice. Mă refer la șoseaua ocolitoare a Sucevei, despre care s-a scris în presă și asupra căreia vreau să insist. În acest moment, proiectul este blocat din cauza orgoliilor politice ale actualei administrații locale. Mă refer în special la cele două poduri peste râul Siret.
Am discutat personal cu directorul responsabil de întreținere și de acest sector de drum.
Podul de la Zvoriștea se află într-o stare de degradare greu de imaginat. Când am fost acolo, chiar în fața noastră a trecut un camion de 24 de tone, deși restricția de tonaj este de maximum 7 tone.

Răspunsul primit de la CNAIR a fost că, din când în când, în zonă sunt prezenți polițiști care aplică sancțiuni pentru astfel de încălcări. Ar fi îmbucurător dacă situația nu ar fi atât de gravă și dacă nu ar exista riscul unei tragedii.
Prin această conferință de presă vrem să tragem un semnal de alarmă către toți cei care au atribuții și pot contribui la urgentarea acestei investiții. Este un proiect început, dar blocat într-un punct pe care nimeni nu pare dispus să și-l asume și să îl deblocheze.
Înțeleg că nu este un drum aflat în administrarea Consiliului Județean, ci unul care ține de CNAIR. Totuși, cred că județul Suceava are suficienți oameni politici care pot face presiuni pentru ca această investiție să fie accelerată și să evităm o posibilă tragedie pe acel pod.

Revin la concluzia că, în aceste zile, resimțim poate mai mult ca oricând neputința politică a coaliției care a guvernat România în ultima perioadă. Această situație se vede până la cel mai de jos nivel al administrației, nu doar la nivel guvernamental.
Ca partid politic, încercăm să le arătăm românilor că ei sunt singurii care pot exercita o presiune reală asupra clasei politice. Situația actuală nu mai poate continua. Este nevoie de o clarificare a peisajului politic românesc.

În condițiile în care cei care dețin acum puterea se agață de funcții și sunt dispuși la orice compromis și la orice formă de manipulare doar pentru a rămâne la conducere, fac din nou apel la conștiința românilor să pună presiune asupra întregii clase politice. Avem nevoie de o resetare și de alegeri anticipate, singurele care pot oferi un nou început și pot reda legitimitatea actului politic din România.”, a declarat deputatul AUR de Suceava Florin Pușcașu.



