Deputatul Ioan Balan, soluții pentru ca statul să sprijine primăriile pentru a asigura cofinanțările la proiectele europene

Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan i-a transmis o întrebare ministrului Finanțelor, Marcel Boloș, privind necesitatea asigurării cotelor de cofinanțare pentru UAT-urile care realizează investiții din fonduri externe nerambursabile.

Potrivit parlamentarului sucevean, grație eforturilor Partidului Național Liberal la guvernare și susținerii demersurilor dumneavoastră în calitate de ministru al investițiilor și proiectelor europene, România a reușit în orizontul de timp 2020-2023 să crească rata de utilizare a fondurilor europene nerambursabile de la puțin peste 30%, la peste 95% la finalul exercițiului financiar.

„Această performanță incontestabilă și prezența PNL la guvernare ne dau speranța că țara noastră va avea o rată mare de succes și în ceea ce privește utilizarea fondurilor din Planul Național de Redresare și Reziliență sau din cadrul multianual de programare 2021-2027.

Cu toate acestea, unele diferențe de abordare a finanțării aduse de noul Acord de parteneriat cu Uniunea Europeană determină unele dificultăți pentru UAT-urile care implementează unele proiecte majore, în special de infrastructură de transporturi.

 Mă refer, în special, la majorarea cotelor de cofinanțare pe care trebuie să le acopere UAT-urile, deși acestea nu le pot susține din veniturile proprii (de Nr.12569A/02.04.2024 A/PNL/171/02.04.2024 2 exemplu, obiectivul de investiții „Varianta de ocolire Gura Humorului”, pentru care a fost necesară încheierea unui nou protocol între C.J. Suceava și CNAIR).

Având încredere că veți analiza situația descrisă și veți identifica cele mai utile soluții, în scopul creșterii gradului de valorificare a fondurilor externe nerambursabile, vă solicit, domnule ministru, următoarele informații:

– Ce mecanisme financiare aveți în vedere să propuneți în cadrul Guvernului, astfel încât sumele necesare pentru cofinanțarea proiectelor de infrastructură realizate de UAT-uri din fonduri aferente cadrului financiar multianual 2021- 2027 să fie asigurate, prin transferuri de la bugetul de stat?

 – În ce condiții vor putea solicita unitățile administrativ-teritoriale contractarea de împrumuturi, în condiții favorabile, de la Trezoreria Statului, pentru asigurarea cofinanțării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană, inclusiv pentru finanțarea cheltuielilor neeligibile asociate proiectelor?”, se arată în textul întrebării.