Deputatul George Șoldan a participat luni, 5 septembrie, la deschiderea anului școlar în comuna Satu Mare, unde a avut loc și o ceremonie deosebită de premiere a 10 elevi ce au avut doar note și medii de 10.
Premianții din localitatea Satu Mare au fost recompensați pentru meritele lor de către Consiliul Local, dar și de tânărul deputat care a oferit celor 10 elevi excepționali câte un ghiozdan, dar și o excursie în Parlamentul României, alături de alți colegi de-ai lor din școala de la Satu Mare.
Inițiativa deputatului sucevean are la bază scopul de a-i convinge pe copii că niciodată educația nu rămâne datoare și că întotdeauna le va oferi noi șanse, oportunități, avantaje și posibilitatea de a vedea lumea cu alți ochi.
„Pentru început, 50 de elevi din comuna Satu Mare vor ajunge să fie parlamentari pentru o zi, însă pentru anul viitor mi-am propus ca acest număr să crească. Sunt curios să aflu ce legi vor propune copiii din comuna Satu Mare, iar până la întâlnirea din plen le doresc spor la învățătură, mult succes și rezultate demne de o nouă premiere din partea noastră”, a transmis deputatul Șoldan.
La rândul său, acesta s-a întors și el pentru o zi în școala de acasă, din orașul Cajvana, unde a trăit emoția începutului de an școlar alături de cadrele didactice de la Liceul Tehnologic “Ștefan cel Mare”, de elevi și de părinții acestora.
„Îi încurajez pe toți elevii să fie ambițioși și să aibă curaj să-și urmeze visul”, a mai transmis Șoldan.