ioan stan 2
ioan stan 2

Deratizarea și vidanjarea Bukowinei lui Invers de deșeuri bolșevice

Cum rezistăm să facem vidanjarea asta zilnică?

Simplu! Cu oamenii din jur, cu intelect ridicat, buni la suflet și la judecată, care ne fac să vrem și noi să fim mai buni, ca ei, nu doar să ne mai prefacem precum cei despre care scriem acum.

Azi, spre exemplu, avem doi cetățeni, din Suceava și Fălticeni, pentru un interviu de senzație la Bukowina lui Invers, bineînțeles, sub protecția anonimatului. Oferim și această posibilitate…

Cel puțin unul din ei nu ar fi ajuns, probabil, nicicând, să primească, de la autorități, respectul pe care îl merită. În schimb, i-l oferim noi.

Noi ne protejăm sursele, în adevăratul sens al cuvântului. Protejarea surselor jurnalistice reprezintă una dintre condițiile de bază ale libertații presei într-o societate democratică.

Jurnalistul este dator să caute, să respecte şi să comunice faptele în virtutea dreptului publicului de a fi informat.  Jurnalistul este dator să semnaleze corupția, neglijenţa ori abuzul, dar și injustiția – de orice fel.

Jurnalistul își obţine informaţiile, de regulă, în mod deschis şi transparent, de cele mai multe ori din open-source. Și doar, de regulă… Însă, folosirea tehnicilor speciale de investigaţie, legale, este justificată atunci când există un interes public şi când informaţiile nu pot fi obţinute prin alte mijloace.

Noi nu avem probleme cu ilegalitățile, cu imoralitatea, dar nici cu așa-zisul vulgarism al cuvintelor, toate, invocate chiar de către nelegiuiții despre care publicăm zilnic.

Și știți de ce? Pentru că noi cunoștem binișor ce înseamnă bunul simț, limba română și legislația românească și europeană, pentru că avem școală kklău, multe cărți scrise, ”translatări” și manuscrise.pdf, dar și altele, mai importante, împregnate pe creier. Noi nu ne luăm cultura și incultura, la propriu sau la figurat, de pe internet!

Sunt foarte mulți oameni normali care balansează sociopatia și lăcomia nesimțită a clasei noastre politice și a slugoilor iscusiți, nu la doxă ci la obiceiuri strâmbe.

Noi avem norocul să fim într-un trib din ăsta hotărât să facă lumea din jur mai bună.

Pe o parte din ei nici măcar nu i-am întâlnit vreodată, pe alții doar o dată, dar e suficient. Dar, din cauza lor, sau mai bine zis datorită lor, încă bubuim de energie. Suntem pe baterii Duracell, după cum se simte și din text. Și devenim și noi… mai buni. În toate…

Dacă vreți să faceți asta cu noi, alăturați-vă, cu pseudonim, ori nu, Ziarului Ducatul Bukowina Click AICI! sau dați un semn la [email protected] și telefon 0750/838.231. Mai departe, noi ne asumăm juridic totul, e o normalitate, de aia suntem editură de presă, de nișă, dar specializată.

Tîrîș-grăpiș, în 3-4 ani sau poate în tot deceniul 3 din mileniul 3, NOI vrem să facem lumea din jurul nostru, adică din Bucovina, un pic mai bună. Să le creștem și calitatea vieții tuturor, pentru că altfel nu o poți crește, natural, nici pe a ta! Iar ”steroizi” nu luăm… să fie clar!

Două războaie mondiale nu au distrus ceea ce a reușit Clanul lui Invers într-o singură zi din mileniul 3, deceniul 3, etajul 3, mandatul 3 și ultimul, al ultimului dintre ei

Înainte de a ne apuca de presă de investigații am dat ofrandă în Ducatu’ Bukowina necesarul, cât am putut și noi, pentru ridicarea unui schit, a unei troițe în proximitatea casei, a scrierilor unor cărți de specialitate și am adus, de pe Sf. Munte Athos, replica fidelă, în mărime naturală, a unei icoane, zice-se, făcătoare de minuni, pentru binecuvântarea Ziarului Ducatul Bukowina, dar și a acestui tărâm sfânt.

Adică am făcut câte ceva din ceea ce face un creștin, un ’telectual păcătos, doar că, folosindu-ne de banii proprii, nu de cei publici ai Consiliului Județean Suceava precum Ion Drăgușanul Click AICI!  sau  Click AICI!  și  Sorin Filip Click AICI!, păstrând, pentru orice eventualitate și ceva coco (cum le ziceau băieții, foști deștepți, de la permise) pentru procese… pentru că, inevitabil, în demersul nostru jurnalistic putem avea și unele rateuri sau astfel de ocaziuni… oferite de injustiția suceveană docilă și supusă politicului local. Dar nu vă bazați că ne luați ușor banii munciți…

ZDB

Însă, acestea, de mai sus, le vor purta sorocul celor ce, cu nepăsare, amenințând și scuipând flăcări pe rât, în deșert ard lumânări ca să le fie doar lor bine și scrijelesc toaca cu păcat diavolesc în Bucovina lui Ștefan cel Mare și Sfânt, crezând că problemele lor penale / matrimoniale / carieristice / familiale sau personale interesează sau pot fi rezolvate de altcineva, atâta timp cât ei, ca niște vremelnici și indolenți ce sunt,  protejează impostori sau infractori și înfăptuiesc continuu acte de corupție pentru mușamalizare în ducatul nostru, al sucevenilor de bun simț.

Iar rezultatele se văd deja, fără să le fi cerut cineva… unora le-a ars nasul și buzunarul, altora le pleacă perechea, unii pleacă și ei, iar celor din vârf le seacă lacurile DS și le ard castelele CJ, concomitent cu prăjitul mocnit, pe dinăuntru, ca la niște șorici de mistreț pârlit la foc mic vânătoresc… cu ”brannerul” din peniță, dar și din cer…

ioan stan 1
Ioan Stan și imunitatea lui fragedă… din opera lui Radu Bercea

Schimbăm registrul și acordăm două cartonașe galbene, adică… avertismente scrise, publice, pentru senatorul Ioan Stan (PSD) și sclavul lui de politicăleală, abulicul și arogantul mini-deputat PSD, George Șoldan: Ziarul Ducatul Bukowina nu face presă după ureche sau din comunicatele voastre și am fi încântați de ceva procese civile, din calitatea de pârâți ai domniilor voastre.

Tocmai pentru a se putea arăta, și în penal, puroiul public din Bukowina lui Invers prin ionizarea și stănizarea PSD Suceava, după modelul fluturizării și monopolului absolut asupra PDL-PNL-CJ Suceava și multe alte subordonate și deconcentrate.

S-ar bucura mult și clanul mafiot Drăgușanul Click AICI!  sau  Click AICI!, dacă v-ați uni forțele… Noi ducem, 10 infractori și două partide în același timp! Nu știm dacă facem față la mai mulți, pentru că nu ne-am făcut BVC-ul și chiar toate calculele… Suntem, totuși, oameni, nu suntem basculante!

Dar, poate, până atunci, vă schimbați măcar avocatul, lăsând-o pe universitarul imoral, Cameleonitas, la catedră. E depășită și are alte probleme mai apăsătoare, ce încă nu sunt pentru public. Nu e nici necesar, și oricum sunt deja în competența altor instituții și organe, care au ca linii de muncă învățământul și administrația și la care asta le e meseria de bază.

Dar să știți că aici se poate vorbi și în replici dar și pe limba celor de la colhoz, lucrul pe care însă nu-l recomandăm oricui, doar nouă, întrucât e un limbaj adresat doar specialiștilor din zoo & servicii publice și ziaristice. Plus că, în cazul de față, baronul zoo poate fi vulgar in extremis, chiar zilnic, direct ori telefonic, ca și cum i s-ar termina mâine vocabularul, și ăla destul de scurt, mai ales că și atunci când nu este turmentat, parafrazându-l, intri cu el în materii fecale orale de băi, băi, don’…șî…ti bag…

Iar… Ioan Stan nu are limite când e vorba de a coborî în vulgaritate și amenințări, doar e un tiran comunistoid de la IAS. Firește că nu are de unde să aibă aceste limite, ele venind odată cu educația și cultura. Or, el este un alt vânător primitiv, aproape barbar, de agoniseală.

Omul rafinat prin educație și sporit cultural vorbește, de regulă, frumos, dar, se întâmplă, mai rar, desigur, ca atunci când nu se ferește totuși de vreo expresie sau de vreun cuvânt din limbă sau de invocarea sau evocarea vreunei realități din zona indecenței, să rafineze totul de la sine, prin sublimare, să curețe cuvintele și lucrurile cele mai neașteptate care devin apoi plăcute, chiar poezie.

Nu e cazul nici a impostorului prefăcut și cacealmist Ioan Stan, cum nu e cazul nici a culturnicului contrafăcut Ion  Drăgușanul, ambii niște baroni zoo locali, de nișă, meseriași doar pe propria basculantă (cu tracțiune integral publică), amândoi având capul-tractor virusat și viciat, identic, de coliziunea repetată cu plăcerea și beteșugurile, deși au punțile, ca temelie de basculă, de niveluri total diferite, bineînțeles, datorită diferenței statutului socio-profesional și financiar imens între cei doi stăpâni de dumper (basculantă la care scaunul șoferului se rotește după propriul nărav – a se citi interes, permițând conducerea înainte și înapoi a angrenajului; aici …îl numit PSD ori CCB – tot aia îmi e…).

”Face pe Bran
Colhoznicul Stan.
Așa arată
O zoo tarată…”

ioan stan psd 2
Academia infractorilor: PSD Suceava sub dominația tiranului comunistoid, impostor public, senatorul Ioan Stan

”Hămesit și neghiob, bătrâne,
Și hulpav ai rămas, ca un câine,
Cu porniri și-apucături de tiran,
Să-nșele, să tâlhărească pentr-un ban!”

ioan stan 3
Fotografia zilei: Youan Kazanstan

→ Reamintim că articolele din rubricile noastre nu se adresează tuturor inculților și impostorilor, drept urmare vă invităm să părăsiți site-ul imediat ce începeți să constatați că sunteți manipulați ori vă izbiți frontal de un material prea minor pentru Dvs. Vă recomandăm să nu vă stricați calitatea vieții cu noi!

Pentru cei care cred că suntem niște impostori mediatici Click AICI!, pigmei ne-jurnalişti care se nutresc cu banii altora, şmecheri vag alfabetizaţi în pseudo-studii superioare, slugoi nepricopsiți, ratați ai Sucevei ori pleava submediocrităţii sucevene, și vor să pună mâna pe bardă, deranjați fiind, de ceea ce apare pe un amărât de site pe care nu-l citește nimeni Click AICI!, vă informăm:

  • Ziarul Ducatul Bukowina (departament independent de investigații) invită toate persoanele care apar în materialele noastre să trimită un punct de vedere la sediul redacției sau pe adresa de mail [email protected] în cazul în care consideră că anumite aspecte referitoare la domniile lor nu sunt adevărate ori conforme cu realitatea.
  • Pentru încurajarea și stimularea schimbului de opinii cu persoanele supuse investigațiilor noastre jurnalistice, vă anunțăm pe această cale că, dacă considerați necesar a avea un drept la replică transmis live, ne-am rezervat și spațiu de emisie la un post regional de televiziune, în zilele de luni și joi în intervalul orar 20,00-21,30. În cadrul acestor emisiuni dedicate anchetelor noastre va participa, pe lângă moderator, și un reporter al Ziarul Ducatul Bukowina.
  • Telefon redacție: 0750.838.231 (pentru programări în emisiuni, pentru transmis informații  și materiale de presă)
    Telefon administrație: Tiberiu-George Beldiman: 0745.575.407 (nu deranjați inutil pentru probleme de publicistică, politică editorială sau contractare!).

Fiți cu ochii pe Noi, pentru că noi vi-i deschidem!

unii citesc și adorm.

alții citesc și se trezesc…

Spargem tiparele presei sucevene! Râdem și, în același timp, descoperim infractori!

sigla
Bukowina lui Invers, ochiul din craca ta!