DIICOT a arestat 3 bărbaţi care transportau droguri de aproape 1,5 milioane de euro

Trei persoane au fost arestate preventiv, fiind implicate în transportul pe teritoriul României a unor droguri în valoare de aproape 1,5 milioane de euro care urmau să ajungă în Norvegia, a anunţat, joi, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Potrivit sursei citate, pe 30 august, un inculpat a fost prins în flagrant de către procurorii din cadrul DIICOT Gorj şi ofiţerii de poliţie judiciară de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj, în timp ce transporta cu un autoturism 93.780 de comprimate ce conţin ca substanţă activă Clonazepam şi 196.770 de comprimate cu substanţa activă Alprazolam, disimulate în cinci cutii de carton, bunuri cu o valoare de piaţă de aproximativ 1.450.000 de euro. De asemenea, au fost ridicate sumele de 23.840 de euro şi 5.850 de lei, cinci telefoane mobile şi 12 cartele SIM.

DIICOT precizează că Alprazolam şi Clonazepam fac parte din categoria drogurilor de risc, scrie agerpres.ro.

Procurorii au stabilit că unul dintre inculpaţi, cetăţean sârb, a introdus în România cu ajutorul unui autocamion drogurile de risc, pe care le-a transportat şi predat unui alt inculpat pe raza judeţului Timiş. Acesta din urma a fost ajutat în activitatea infracţională de cel de-al treilea inculpat care a asigurat activităţi de contra-filaj în vederea evitării descoperirii de către organele de urmărire penala.

Pe 31 august, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Gorj a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a celor trei inculpaţi. Aceştia sunt cercetaţi pentru trafic internaţional de droguri de risc şi trafic de droguri de risc.

Drogurile ar fi trebuit să ajungă în Norvegia, unde urmau să fie comercializate, relatează psnews.ro.